Populaţia îmbătrâneşte, satele devin pustii şi mor. Dacă va continua astfel, ce va rămâne din ţară. În ultimul timp se rostesc multe cuvinte frumoase despre păstrarea tradiţiilor populare, răsună cântece, care au răsunat cu o sută de ani în urmă, se studiază secretele bunicilor în ale ţesutului covoarelor, împletitului din lozie, olăritului şi vinificaţiei. Pentru a păstra ceea ce a fost scump cândva inimii fiecărui locuitor al ţării, despre care tinerii de azi nu ştiu, funcţionează numeroase muzee, iar acum a început restaurarea conacelor vechi.
Un cititor al ziarului, Vasile Coşcodan, e îngrijorat de faptul că nepotul lui nici nu-şi imaginează cum era casa bunicului bunicului său: „Dacă e să ne amintim de Aureliu Busuioc, atunci când bunelul lui era nepot. Îmi amintesc ce răcoare era în casă, cum gâdilau picioarele desculţe ţolişoarele ţesute de bunica, ce dulci erau cireşele pe care le culegeam de pe prispa casei lor micuţe. Ce plăcere aveam să intrăm din tindă în casa mare, cu perne frumoase şi moi pe pat, cu lada plină de taine, o masă nemaipomenită, portretele unor neni şi mături necunoscute în ramă pe perete, de unde bunica ne alunga neapărat, zicând că nu avem ce face acolo”.
Voi nu sunteţi neliniştiţi de faptul că în curând mulţi vor uita de simbolul, putem spune, de principalul simbol al ospitalităţii moldovenilor – casa mare – şi de casele în care a trăit bunul şi înţeleptul nostru sat? N-aţi dori să păstraţi o asemenea casă ca relicvă, ca o frumoasă şi dulce amintire din copilărie?
Valeriu Toderică, primar de Buşila, spune că în sat sunt câteva case vechi şi ei ar avea asemenea planuri, poate să cumpere una, să facă drum spre ea şi să deschidă un muzeu. Dânsul consideră că mulţi primari au asemenea idei. Casa la care se referă a fost construită, probabil, cu mai bine de 60 de ani în urmă. În copilărie a avut şi el o asemenea „rezidenţă”, ştiţi ce răcoare e în ea pe vreme caniculară. „De ce să nu avem în sat un muzeu într-o casă din acestea?”, spune primarul şi explică că în prezent se elaborează un proiect ce se referă tocmai la legăturile dintre generaţia tânără şi generaţia de aur, la păstrarea tradiţiilor – această sarcină şi-o propune asociaţia obştească a sătenilor „Speranţa”. Aici intenţionează ca în fiecare vineri să organizeze o şezătoare la biblioteca din sat la care să-i invite pe meşterii populari care brodează, împletesc, au de gând să înfiinţeze un ansamblu vocal şi multe altele.
Primarul e neliniştit de faptul că bătrânii nu au cu cine comunica, însă ei au văzut şi ştiu multe, ar fi bine să împărtăşească tinerei generaţii. Să sperăm că în cadrul următorului proiect aici va fi înfiinţată o casă-muzeu.
Directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Ungheni, Vasile Iucal, a menţionat cu regret că nimeni nu abordează chestiuni de acest gen. Iar dacă cineva are dorinţă, nu are posibilitate, iar când acestea apar, case vechi nu mai sunt. Desigur, ar fi minunat, spune specialistul, dacă în fiecare sat ar fi o asemenea casă. Primăriile ar trebui să fie interesate. Îi spun despre dorinţa de a restaura conacul boieresc din Floriţoaia Nouă, iar el răspunde că aude despre aceasta din anii ’90 ai secolului trecut, la fel ca şi despre „şcoala roşie” din Cetireni care se distruge treptat. E bine, desigur, că mai sunt oameni care înţeleg importanţa păstrării acestor case. „E o chestiune foarte acută, dar e complicat să fie soluţionată cu posibilităţile şi mentalitatea noastră. Asemenea case în sate, în special, în zona Culei, în Bogheni Vechi, Cornova, sunt, foarte frumoase, pustii şi se distrug”, a spus istoricul.
