Cursa de tren Chișinău – Kiev va fi relansată. Acest lucru a fost convenit de viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, în cadrul întrevederii cu omologul său ucrainean, Oleksandr Kubrakov, în marja vizitei de lucru la Kiev, Ucraina, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a menționat că în cadrul întâlnirii au fost discutate detaliile tehnice de urgentare a construcției podului Cosăuți (MD) – Yampol (UA). De asemenea, s-a discutat și necesitatea reabilitării liniilor de cale ferată aflate pe teritoriul Ucrainei, între stațiile Halta 111 – Basarabeasca, Halta 208 – Greceni, Etulia – Giurgiulești, dar și despre facilitarea tranzitului trenurilor pe teritoriul Ucrainei prin sectorul de cale ferată Giurgiulești – Reni – Etulia.
Oficialii au convenit asupra aspectelor procedurale necesare pentru asigurarea, cât mai curând, a implementării regimului liberalizat de transport de marfă în regim bilateral și tranzit. Au fost date asigurări că într-un termen scurt se va decide majorarea contingentului de autorizații de tranzit transport mărfuri între ambele state.
Andrei Spînu se află într-o vizită oficială la Kiev în zilele de 18-19 noiembrie.