Tot mai mulți cititori ne sună la redacție, iar majoritatea absolută dintre ei se plâng de viața grea pe care o duc. Deși guvernarea mereu se laudă cu rezultatele pozitive pe care le obține, cetățenii nu observă schimbări spre bine. Ba mai mult, aceștia spun că pe zi ce trece apar tot mai multe probleme, iar scumpirile se țin lanț. Cei de sus zic că prețurile la medicamente scad, în realitate ele cresc. Serviciile medicale, energia electrică s-au scumpit chiar dacă leul moldovenesc parcă se întărește. Iată rândul i-a venit și apei de pe malul Prutului, aceasta a devenit aproape de două ori mai scumpă. Păi culegem ceea ce am semănat, adică, ce am votat, fiindcă mereu credem promisiunilor deșarte ale celor care de ani buni se află la guvernare, schimbându-și doar culoarea.