E ultimul editorial semnat de mine în 2018. A fost un an cu multe încercări – proteste, arestări cu motive „de râsul găinii”, extrădări pentru mașini de luptă „Toma” și pentru o clădire a președinției prea opulentă pe fundalul sărăciei care domină țara, dar ce ne așteaptă în 2019 e și mai și. Gândiți-vă numai la cele două campanii electorale! Una când alegem Parlamentul, adică cei care ne vor decide bunăstarea timp de patru ani, iar în alta – decidenții locali. Va fi o luptă „ne spălăm rufele în public”, cu „păsărică mută-ți cuibul”, adică dacă ieri era în unul azi îl vei vedea pe lista celui care îl critica la orice colț, la orice eveniment public sau în discuții private…
Și totuși eu voi intra în noul an cu speranță, doar ecuaţia speranţei încă nu a fost descoperită. Şi nici nu va fi, cred. E firavă și plăpândă, dar cine nu știe oare că dacă investești încredere speranța devine realitate. E ca în cazul bebelușilor născuți prematur: de la copilul bolnăvicios ajunge să fie un matur bine dezvoltat, sănătos, fiindcă îl îngrijești, investești dragoste și încredere. Iată așa și eu cu mica mea speranță pentru noul an.
Motivul? E știrea că un grup de pensionari a dat în judecată Guvernul și Casă Națională de Asigurări Sociale. Bucuria mea constă în faptul că oamenii au început să-și ceară drepturile. E un pas mic, chiar insignifiant aș spune, poate chiar nesemnficativ și neluat în seamă de autorități, dar atât de enorm pentru ei, cei care îndură frigul și foamea, pe când conducerea centrală spune că s-au majorat pensiile (la unii tocmai cu 6 lei! Asta ar fi, că cel care a lucrat pentru stat și continuă să o facă, își cumpără o pâine pentru o lună și doar o miroase, pentru că să o mănânce rămâne a fi un vis), că le dau suporturi la pensii în valoare de 600 lei înainte de sărbători (ei uită că prețurile cresc fabulos în preajma sărbătorilor și pensionarii cum au întâmpinat sărăcăcios Crăciunul și Anul Nou până acum așa o vor face și în acest an).
Acum recunosc că bucuria mea e anemică sau chiar pe punctul de a intra în comă. Dar… eu mai sper, pentru că am văzut o altă știre zilele acestea. O femeie, apropo e din Ungheni, a fost scoasă din comă de către medicii noștri, adică moldoveni. Asta dovedește că mai putem visa, spera… La mulți ani, ungheneni, și vorba ceea – alegeți cu cap!
