Recunosc public un lucru – nu îmi place să merg la lansări, inaugurări, tăieri de panglici. Îmi place să mă duc după toată trecerea emoțiilor, după ce se spun toate cuvintele de laudă. Îmi place să merg să văd în tihnă totul, să observ fiecare detaliu și poate să mă conving că acel lucru s-a realizat pentru că era necesar și nu doar de dragul că finanțatorii ne-au mai oferit niște granturi.
Așa am procedat și în cazul casei muzeu de la Zagarancea. Am mers la câteva zile după marele eveniment. Am găsit-o liniștită, odihnita după evenimentul de inaugurare. Era atât de cuminte! În ogradă țipenie de suflare omenească, ușile larg deschise, ferestrele așijderea. Am intrat în tindă unde e și cuptorul, în care s-au pregătit bucate cu gust de dor de bunica și mama, fusese înfundat cu bunătățuri cu câteva zile în urmă. După care am intrat în odaia în care încăpea, ca să parafrazez un vers al lui Vasile Romanciuc, toată viața noastră toată.
În câțiva metri pătrați se năștea, creștea, trăia și murea o generație, două, trei sau chiar mai multe, dacă ne uităm retrospectiv prin satele Moldovei noastre observăm că avem astfel de case de sute de ani. Tot aici era spațiu pentru orice ocupație. Aici se creau frumoasele lucrări, care azi le admirăm pe la expoziții, prin muzee. E vorba de meleuri, lăicere, covoare, prosoape etc. Într-o expresie – tezaurul nostru.
Nestemata acestei odăi, dar și a întregii case muzeu este fotografia de peste o sută de ani a unui cuplu. E donată de Dumitru Roșca. Aceasta nu e singura donație a acestuia. Dânsul a mai oferit și alte lucruri necesare pentru amenajarea casei muzeu „La tătuca și mămuca” și pentru aceasta comunitatea din Zagarancea îi mulțumește.
Ieșind din odaia care era și bucătărie, și dormitor, și spațiu de lucru, am mers în Casa Mare – în camera sfântă a caselor bunicilor noștri. Aici ne-a întâmpinat o pisică, se zice în popor că e de bun augur că o felină alege ca și cămin o anumită casă, e semn că va cunoaște acea construcție și oamenii care o locuiesc numai vremuri rodnice.
Și trebuie să dăm crezare vorbelor din bătrâni, pentru că la inaugurarea casei muzeu, s-a lansat și ansamblul de bărbați „Datina”, care a devenit în scurt timp cunoscut publicului unghenean, dar și în România, unde comuna Zagarancea are încheiate câteva acorduri de înfrățire.
Primul lucru, atunci când pășești pragul Casei Mari, pe care îl vezi e icoana împodobită cu cel mai frumos prosop și înmiresmată cu busuioc, floarea emblemă pentru poporul moldav. Pentru un plus de culoare gospodinele din Zagarancea au pus într-o vază crizanteme, supranumite de poeții noștri flori de dor.
La geam, așa ca să te încălzească soarele cu căldură, dar și să sfințească cu razele sale bucatele și oamenii, e așezată masa. Și cum îi stă bine unui gospodar moldovean aici, pe masa din Casa Mare, mai poți vedea o sticlă cu vin și pahare, semn că a întâmpinat oameni de seamă. Conform tradițiilor în Casa Mare se petreceau cele mai însemnate evenimente a unei familii: hram, botez, cumetrii, împăcăciune (logodnă), nuntă, înmormântări.
Îți muți privirea, pentru că nu o poți reține, totul te surprinde și fără să vrei amintirile te năpădesc și de pe retina memoriei se desprind imagini sfinte cu bunica, bunelul, mama, tata, frații, surorile, unchii, mătușile, verișorii. Parcă auzi aievea vocile domoale ale mămucăi și tătucăi într-un colț, vorbele părintești le auzi acolo pe sofaua, unde se păstra zestrea și undeva prin această cameră mai răsună râsul tinerilor.
Ca de obicei locuitorii din Zagarancea au dat dovadă de spirit civic și implicare totală. Ei au oferit cu drag diverse obiecte, lăsate ca moștenire de la bunici sau chiar străbunici sau au participat la ridicarea casei. Natalia Șaptesate Ciobanu ne spune că atunci când vine vorba de un proiect interesant pentru sat și e rugată să se implice, o face cu mult drag, fără a sta pe gânduri. „Bineînțeles că fără o echipă bună ca cea a grupului de inițiativă din comuna Zagarancea și fără implicarea atât directă, cât și indirectă a primarului nu se reușea să avem acest rezultat timp de 4 luni (Nota red.: Casa muzeu de la Zagarancea a fost construită timp de 4 luni de zile). Vreau să le mulțumesc tuturor celor ce nu au fost indiferenți la apelurile mele de a se implica, de a dona sau a ajuta cu câte ceva. Doar susținându-ne reciproc vom reuși să construim cel mai frumos și cunoscut sat din Moldova!”, a mai menționat Natalia. Iar Cristina Cojocari, coordonatoarea proiectului, ne-a declarat că rezultatele proiectului au fost peste măsura așteptărilor. „Sincer nu m-am gîndit că oamenii vor fi atât de solidari, uniți și săritori la nevoie. Mă întorc în timp, atunci când vecinii se ajutau reciproc fără a cere ceva în schimb, așa s-a întâmplat și la noi. Sătenii au muncit în sudoarea frunții și în zi de ploaie și pe caniculă fără a se plânge sau a cere remunerare. În concluzie pot spune că este o victorie a întregului sat chiar dacă unii se uitau sceptic și nu vedeau un rezultat pozitiv la final. Am obținut unul frumos care va prinde rădăcini pentru mulți ani înainte”, a mai specificat aceasta.
„La tătuca și mămuca” întregește muzeul satului Zagarancea, potrivit lui Sebastian Andriuță, cel care a venit cu inițiativa. „Casa strămoșească a fost construită după tehnica străveche. În 1975 a avut loc o inundație foarte mare pe valea Prutului, acolo era situat în acea perioadă satul Zagarancea. Oamenii au fost nevoiți să se strămute în partea de sus, pentru a nu se mai confrunta cu asemenea situații. Casele deja s-au construit conform timpurilor de atunci, adică mai moderne și ne-am gândit că generația de azi trebuie să cunoască aceste metode străvechi. Chiar ceea ce s-a întâmplat în această săptămână, marea clacă, e una dintre principalele metode de construcție a caselor. Ne dorim să-i implicăm și pe ei, cei din generația de azi. În acest fel predăm și o lecție de istorie, dar păstrăm și tradiția strămoșească”, ne-a specificat dânsul.
Casa muzeu este construită în cadrul proiectului „Promovarea egalității de gen prin prisma valorilor tradiționale strămoșești”, satul Zagarancea, realizat cu suportul AO Centrul Național de Studii și Informare pentru Problemele Femeii ”Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor.
Precizăm că în satul Zagarancea, comuna cu același nume, există un muzeu în aer liber, o mini grădină zoologică, toate aranjate pe câțiva ari. Nu o să vedeți nicio hârtie, PET-uri, fiindcă atunci când știu că ce e aici le aparține oamenii au grijă ca să nu fie nimic distrus. Compartimentele „La cuptor”, „Casa Mare”, „În zămnic”, „Meșter faur”, „Țăranul și glia” sunt așa ca și acum 6 ani, atunci când a fost deschiderea oficială. Nimic nu a fost mutat din loc, nimic nu s-a distrus”, ne mai spune Sebastian Andriuță.
