Protagonistul rubricii de azi e fost elev al Școlii de Arte Plastice Ungheni și actualmente student la Școala Națională Superioară de Arhitectură din Paris ”Belleville”. Despre Școala de Arte Plastice ne spune că e foarte bine că există o asemenea instituție în oraș, fiindcă cu puțin talent și multă muncă, zeci de discipoli, care au dobândit aptitudini și cunoștințe, își continuă drumul în domeniul artei, devenind adevărați maeștri. Cristian le mulțumește colegilor și profesorilor ce i-au fost alături și în mod deosebit Raisei Cojocaru, profesoara sa timp de 4 ani și directoarea acestei instituții.
— Cine e Cristian Muduc?
— Sunt unghenean, care de 4 ani e în Paris. Am studiat până în clasa a VIII-a, clasă francofonă, la LT ”Vasile Alecsandri” și timp de 4 ani la Școala de Arte Plastice. După aceasta am plecat în Franța. Având un nivel bun la franceză și la materiile exacte, am trecut direct în clasa a X-a. Acolo am continuat să-mi fac studiile și am susținut și examenul de bacalaureat, care e cu mult mai simplu decât la noi și se dă la toate materiile.
— Cum ai ajuns student la Școala Națională Superioară de Arhitectură din Paris ”Belleville”, facultatea arhitectură?
— Anume cunoștințele și aptitudinile acumulate la Școala de Arte Plastice și de la profesoara mea, Raisa Cojocaru, care mi-a insuflat mereu că „Arta este peste tot, de la bijuterie, piesă vestimentară, mobilier și până la navele maritime” și m-a ajutat și susținut pentru ca eu să evoluez, m-au determinat să depun actele la această instituție superioară și la această facultate. Dar, poate a fost și ceva predestinat, fiindcă îmi aduc aminte un moment — părinții mei au renovat o casă, când încă mă aflam aici, și inconștient mă implicam în toate planurile, schițele de renovare. Am făcut și design interior, dar am înțeles că arhitectura îmi este mult mai aproape. Ea nu este o rutină pentru mine, ci e un lucru făcut cu plăcere.
— Ce tehnică de pictură ai studiat la școala din Ungheni?
— Am făcut mai mult pictură în acuarelă. Dar, am încercat și guașul, și culorile acrilice. Însă, am rămas la acuarelă, fiindcă am văzut că excelez. La școală îmi plăcea foarte mult desenul liniar.
— Cum e să fii elev în Franța?
— Am făcut trei ani de liceu. E cu mult mai diferit decât aici. Acolo elevii sunt mult mai independenți, adică nu sunt ”dădăciți” de profesori. Au mai multă libertate. Spre exemplu, ne dau unele instrumente cu care lucrăm singuri pentru a înțelege mai bine cum ele funcționează. Foarte mult timp petrecem în biblioteci, nu neapărat făcând temele care ne sunt date pentru acasă. Găsim și noi teme adiționale, care credem că ne vor ajuta la facultate.
— Dar student?
— Se pune accent foarte mult pe practică. Realizăm câte un proiect în fiecare săptămână, asta înseamnă 5 zile din săptămână acordate proiectului. Avem și ore teoretice, dar în primul an sunt puține. Teoria va fi studiată mai târziu și mai aprofundat, dar pentru asta trebuie să avem bazele practice pentru a putea continua. Se înșeală acei care spun că în arhitectură nu se face desen artistic. Ba da, se face și încă foarte mult, pentru că baza la orice domeniu stă creativitatea și artistismul.
— Mai ai pe cineva în familie care are talent în desen?
— Am un verișor care a făcut studiile tot la Școala de Arte Plastice, doar că înaintea mea. Cred că el m-a inspirat oarecum să merg la desen, fiindcă îl vedeam cum creează și îmi era interesant.
— După studiile în Franța vei reveni în țară?
— Da, doar după ce voi obține dreptul de a-mi pune semnătura pe proiectele de arhitectură. După ce termini universitatea și masterul trebuie să mai faci unele studii ca să obții acest drept de a-ți pune semnătura. M-aș reîntoarce chiar în Ungheni, fiindcă evoluează foarte mult și foarte rapid. În câțiva ani o să ajungă la nivelul Chișinăului.
Reamintim cititorilor că Școala de Arte Plastice Ungheni anul acesta împlinește 50 de ani de la fondare.
