Sfârșit. Început aici.
În timpul acesta a sunat telefonul tânărului. Daniel a luat telefonul și a răspuns. Un glas de bărbat îl întrebă unde se află, de ce aseară nu a mai ajuns la dânsul. Daniel, ascultându-l, l-a întrebat cine este, unde se află acum. Glasul răspunse că este acasă și își aștepta fiul să vină în vizită. Înțelegând că bărbatul nu se află departe, l-a chemat să vină la locul crimei. Părintele Zaharia imediat a venit, i se zbătea inima, prevestind că îl așteaptă o nenorocire.
Grupul operativ l-a scos pe tânăr pe malul râpei. Era atât de frumos, atât de tânăr! Părintele a căzut în genunchi lângă dânsul, răcnind în gura mare: „Băiatul tatei, cine ți-a făcut așa durere groaznică!”. Ridicând mâinile în sus, strigă: „Dumnezeule, cum de ai permis așa crimă!!!”.
Daniel îl luă pe părinte la poliție, pe loc rămăsese să lucreze criminaliștii.
Ajunși la secția de poliție, Daniel începu interogarea părintelui. Acela a mărturisit: „Cu vreo patru zile în urmă la mine fusese detectivul Victor Ignat, angajat de feciorul meu, Andrian, și m-a pus la curent că mă caută fiul meu. Eu m-am bucurat că am un fiu, cu soția am trei fete, așa că un băiat vroiam să am. Am luat telefonul fiului și m-am înțeles cu el să ne întâlnim aseară la ora opt, să facem cunoștință, însă el nu a mai venit. Nu am dormit toată noaptea și parcă simțeam o neliniște pe suflet. Nu înțeleg, cine a putut să facă așa un omor strașnic? Eu imediat am cunoscut că tânărul acesta este fiul meu” Zaharia iarăși începu să plângă.
Daniel îi dădu câteva clipe să se liniștească și apoi începu să-l întrebe:
— Cine mai știa că aseară trebuia să vină Andrian la mata?
— Da parcă nimeni nu putea să știe, eu nu am vorbit cu nimeni în afară de soția mea.
— Dar cum privea ea la faptul că la matale trebuia să vină feciorul?
— Ei nu-i prea plăcea ideea ca la noi să vină băiatul, se temea să nu se afle în sat că eu am un fecior abandonat din tinerețe. Dar eu nu cred că ea ar fi putut face așa crimă strașnică.
Daniel i-a spus: „Totul se va limpezi când vor fi luate amprentele de pe topor, mai sunt alte detalii care pot să ajute la depistarea criminalului”.
După aceasta Daniel i-a spus că este liber, numai să nu plece din sat, și i-a dat citație pentru Aglaia ca să vină la poliție.
Ajungând acasă, părintele Zaharia a strigat-o pe Aglaia, i-a dat citația, spunându-i să se ducă imediat la poliție. Aglaia, auzind că este invitată la poliție, se cam schimbase la față, dar ea era femeie tare de fire, așa că repede și-a revenit și s-a dus la poliție.
I-au pus multe întrebări. Daniel, fiind un procuror cu experiență mare, imediat a cunoscut neliniștea Aglaei. I-au luat amprentele digitale și după acesta a eliberat-o, spunându-i să nu plece nicăieri din sat.
Daniel căzuse pe gânduri, analizând toate cele întâmplate și a hotărât.
În sat nu era magazin de uz casnic, erau doar alimentare și de materiale, așa că au fost nevoiți doi polițiști să plece în centrul raional. Ei au găsit magazinul de uz casnic, au intrat și au întrebat dacă au în vânzare topoare. Vânzătorii a spus că au. Atunci polițistul a întrebat: „Cu trei zile în urmă, nu țineți minte, o femeie din satul Vulpești, a procurat de la voi un topor?
Vânzătorul a spus: „De la mine nu a procurat, poate de la colegul meu”.
Totodată polițistul văzu camera de supraveghere, s-a bucurat și întrebă vânzătorul: „Camera voastră de supraveghere lucrează?”. Acela a zis mândru: „Da, lucrează, cum să nu lucreze”.
Polițiștii s-au dus la pază și au căutat ziua cu pricina, au găsit înregistrările. Aglaia a procurat toporul, l-a învelit bine și a ieșit din magazin.
Polițiștii au cerut să le facă o copie a datelor și mândri s-au pornit la sectorul de poliție din sat.
Daniel, privind filmulețul, s-a bucurat că a fost atât de repede depistat criminalul, mai ales că pe topor au fost găsite amprentele degetelor Aglaei.
El a trimis doi polițiști cu mașina la preot acasă. Preotul și Aglaia erau acasă. Polițiștii le-au spus: „Mergeți cu noi, sunteți așteptați la sectorul de poliție de către procuror”.
Aglaia imediat a început să se neliniștească și întrebă: ”Noi parcă am fost o dată la poliție, ce mai vreți de la noi?”. Polițistul a zis: „Pe loc procurorul v-a explica”.
Ajunși la poliție, procurorul Daniel le-a spus: „Noi am depistat criminalul”.
Zaharia, nerăbdător, întrebă: „Cine, domnule procuror, este criminalul, ucigașul feciorului meu?”.
Daniel îi zise: „Criminalul este alături de mata, e chiar soția matale”.
Aglaia începu să țipe, să ocărască, dar repede s-a ogoit.
Daniel le arătă filmulețul unde Aglaia a procurat toporul, le-a arătat expertiza medico-legistă unde erau amprentele ei pe topor.
Părintele Zaharia privea în jur îngrozit și întrebă: „Doamne Dumnezeule, cum ai putut face așa crimă?”.
Aglaia zise: „Dar ce trebuia eu să fac? Să vină feciorul tău să trăiască în casa mea, să vină din urmă amanta ta, eu nu am putut să rabd așa ceva, tu ești soțul meu și nu te dau nimănui”.
Atunci Daniel a zis: Acum vei fi despărțită de soț, cred, că pe vreo cincisprezece ani de zile”.
Chemă un polițist și Aglaia cu cătușele pe mâini a fost dusă și închisă în celulă.
Vera Stamati nu știa nimic despre tragedia care a lovit familia ei, era fericită că nora Esenia venise cu vreo două zile în urmă la dânșii. Esenia, peste cel mult două săptămâni, trebuia să nască, toată familia aștepta cu nerăbdare acest moment, nașterea nepoțelului. Acum îl așteptau pe Andrian să vină din România.
Vera așa și nu se căsătorise, fericirea ei era fiul Andrian care crescuse un băiat frumos, deștept și ascultător.
Deodată a sunat telefonul și i-a întrerupt gândurile. Vera asculta și nu înțelegea nimic, un glas de bărbat o întreba datele ei din buletin, pe urmă, convingându-se că este mama lui Andrian, îi zise să vină urgent la sectorul de poliție din satul Vulpești, fiindcă trebuie să clarifice niște chestiuni.
Vera i-a telefonat fratelui mai mare, Anatol, acela avea mașină și, fără a spune cuiva unde se duc, imediat au pornit la drum.
Pe la ora patru au ajuns la Vulpești, au întrebat unde se află sectorul de poliție. Acolo erau așteptați și au intrat la anchetatorul care le-a spus ce sa întâmplat. Vera, auzind cuvintele spuse de anchetator, privea la toți îngrozită.
După ce și-a revenit au dus-o să-i arate cadavrul, să vadă, poate nu este Andrian al ei, dar era el. Vera, distrusă de durere, plângea în glas.
Ei i-au spus totul cum sa întâmplat, ea voia s-o vadă pe ucigașă, dar nu i-au dat voie. În schimb venise părintele Zaharia, el arăta dărâmat de durere, când a văzut-o pe Vera fără să vrea a cuprins-o și plângeau amândoi.
El o recunoscu imediat, ea aproape nu se schimbase, era ca o fată mare, frumoasă și elegantă. Nu era timpul să vorbească pe alte teme, dar durerea te apropie și mai tare unul de altul.
După toate formalitățile i-au dat corpul neînsuflețit al lui Andrian Verei și ea cu fratele porni spre casă.
Părintele Zaharia s-a cerut să ducă mașina lui Andrian în satul Vîlcele, ca apoi să participe la înmormântarea fiului. Vera și Anatol s-au gândit puțin și s-au învoit. Doar Andrian atât de mult a vrut să aibă tată și să-l arate și la alți prieteni de ai lui.
Acasă, întrând în ogradă și văzându-și nepotul în sicriu, părinții Verei boceau în gura mare.
Esenia era distrusă, dar fiind singură medic, se ținea tare, se temea să nu facă rău copilului de la bărbatul iubit.
La înmormântare au luat parte trei preoți, a fost foarte frumos, părintele Zaharia avea o voce foarte frumoasă și din când în când, cântând, lăcrima.
După înmormântare el și-a luat rămas bun de la părinții Verei, de la Vera și a spus: „Eu mă duc să-mi petrec viața la mănăstirea Tișmana din județul Gorj, acolo am să mă pocăiesc și am să fiu alăturea de Dumnezeu și de feciorul meu”.
La judecata Aglaei nici nu a vrut să participe, el acum se mira cum de a trăit alături de o femeie atât de rea, o urâse și nu avea gram de jale față de ea pentru totdeauna.
Fetele lui erau mari, Lenuța și Galina erau căsătorite, Ana învăța, era anul trei la universitatea pedagogică, se întâlnea cu un tânăr, el deseori venea pe la ei acasă, așa că părintele știa că o lasă pe mâini bune, el și-a luat rămas bun de la toți, le-a spus că pleacă la mănăstire.
Vera și toți ai casei au rămas profund îndurerați de moartea lui Andrian, dar trăiau cu speranța că nepoțelul le va alina durerea.
