Autoritățile au instituit gradul de alertă „Cod roșu” la nivel național referitor la situația epidemiologică prin infecția cu COVID-19, existând pericol confirmat de declanșare a urgenței de sănătate publică, transmite IPN.
Conform planului de acțiuni aprobat de Comisia națională extraordinară de sănătate publică, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor urmează să asigure sistarea activității unor puncte de trecere a frontierei de stat pe segmentul de frontieră moldo-român și moldo-ucrainean. Ministerul Economiei urmează să asigure sistarea circulației internaționale a transportului rutier de persoane prin rute regulate și ocazionale, precum și a transportului feroviar către și din Republica Moldova.
Din noaptea de sâmbătă spre duminică, 15 martie, ora 00.00, vor fi sistate cursele aeriene din/spre Italia, Spania, Franța. Din noaptea de duminică spre luni, 16 martie, ora 00, vor fi sistate cursele aeriene din/spre Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, România.
Se instituie interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca călătorii care vin către Republica Moldova, cu escală, din Italia, Spania, Franța, Germania, China, Iran și Coreea de Sud. Se instituie interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca persoane de altă cetățenie, decât cea moldovenească, care vin către Republica Moldova, cu excepția persoanelor apatride și a cetățenilor străini cu domiciliu, reședință sau permis de ședere în Republica Moldova.
Decizia este valabilă până la data de 31 martie, cu posibilitate de prelungire.
Autoritățile publice locale, administratorii localurilor de agreement, a sălilor de sport, centrelor sportive, bazinelor de înot, sălilor de fitness, teatrelor, cinematografelor etc. urmează să asigure sistarea activităților organizate, până pe data de 1 aprilie.
Managerii și proprietarii companiilor transportatoare de pasageri (autobuze, troleibuze, microbuze, taxi-uri și alte mijloace de transport de pasageri urban și interurban), indiferent de forma de proprietate, urmează să asigure igienizarea și dezinfecția unităților de transport după fiecare rută.
De asemenea, până pe 31 martie, nu este permisă participarea la întruniri religioase, pentru toate cultele pe întreg teritoriul Republicii Moldova.