De aproape 5 ani, Casa Comunitară din Sculeni a devenit o alinare pentru tinerii, al căror destin a ajuns pe muchie de cuțit. Șase suflete își duc existența zi de zi în acea casă sub ochii îngrijitorilor sociali, fiindcă cei care le-au dat naștere i-au renegat, atunci când au aflat că nu mai au nicio șansă la o viață normală. Pe când alții la vârsta lor se căsătoresc și își întemeiază familii, ei rămân a fi izolați într-o lume a lor cu o mentalitate care nu depășește nici măcar vârsta de 4 ani. Activitățile lor zilnice se limitează doar la strângerea patului, câteva desene și aranjarea hainelor. Cel mai mare dar pentru ei este afecțiunea, iar noțiunea de mamă de cele mai multe ori stârnește emoții de groază. Sunt obișnuiți cu aceleași chipuri pe care le văd zilnic – cei 4 lucrători sociali și managerul instituției, Nicolae Leucă.
Dizabilitatea le-a pecetluit destinul
Dacă inițial casa a fost concepută după un proiect american al asociației Keystone, care presupunea procurarea și dotarea unei locuințe care să asigure un trai decent copiilor orfani cu dizabilități până când aceștia sunt integrați în societate și își găsesc un post de muncă ca să-și asigure singuri cheltuielile, conceptul nu mai este valabil și pentru beneficiarii acestei case comunitare. Tinerii și copiii, care au fost aduși în această instituție, vor rămâne aici pentru tot restul vieții, fiindcă gradul lor de dizabilitate, fiind unul foarte sever, nu le permite nici măcar să se îngrijească de sine stătător, dar de muncă nu mai poate fi vorba. Deși Nicolae Leucă spune că a avut un caz fericit, unul dintre beneficiari fiind integrat într-o familie din Frăsinești. Era cel mai descurcăreț dintre toți și un bun ajutor în jurul casei, dar dintr-o nenorocire tânărul s-a înecat cu fum și a decedat, pe când rămăsese singur acasă, tragedia se întâmplase la scurt timp după ce fusese înfiat. Tot atunci, în pragul sărbătorilor de iarnă, încă un beneficiar în vârstă de 24 de ani a decedat la casa comunitară, acesta fiind diagnosticat cu cancer la stomac în fază terminală.
Astfel dacă după sărbătorile de iarnă instituția rămăsese cu 3 tineri de 24 de ani – Andrei, Cristi, Maxim și Vitalie de 29, care, de altfel, sunt și primii beneficiari ai acestei case, recent în mica lor familie au mai fost aduși doi membri – un băiat de numai 7 ani paralizat și orb și altul de 4 ani cu grave deficiențe locomotorii și de vorbire.
Chiar și cel mai mic progres este un motiv de bucurie
Dacă în societate sunt priviți ca niște copii cu handicap, acolo, în micul lor univers, care nu depășește cei 4 pereți, fiecare are un rost al său. „Cel mai nou membru, Mihăiță, de 4 anișori, este considerat mascota casei, el ne aduce zâmbetul pe buze zi de zi, copiii, căci așa le spun eu, îl privesc cu atâta drag și îl tot analizează. Chiar s-a schimbat mult atmosfera de cand a fost adus. Mai avem și un fotomodel al casei, Maxim, Cristi la noi este unul dintre cei mai ascultători și harnici, iar Vitalie este cel mai liniștit. Pentru mine sunt ca și copiii mei. De fiecare dată când vin îi văd cum mă așteaptă și cerșeșc o mângâiere. Suntem conștienți că mari progrese nu vor face, dar noi nu încetăm să lucrăm cu ei”, ne relatează managerul instituției.
Totodată lucrătorii de aici spun că dacă la început doreau să-și dea demisia, fiindcă ceea ce li se cerea era aproape imposibil, fiind foarte greu să lucrezi cu 6 copii care nu se pot autoservi şi autogospodări fără asistenţă şi suport continuu, fiind copii atât cu dizabilități fizice cât și mentale, acum, după câțiva ani în care s-au obișnuit unii cu alții, lucrurile vin de la sine. „Încercăm să-i ajutăm atât cât este necesar, dar vrem să-i asistăm să devină independenți, fiecare dintre ei și-a creat o obișnuință a lui. Unul, de exemplu, mereu aduce lemnele, altul schimbă lenjeria, al treilea se ocupă de curățenie, pe noi nu pot decât să ne bucure astfel de progrese”, spune una din angajate.
Menționăm că această casă comunitară se află acum în gestiunea Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei, iar cei 6 beneficiari sunt originari din raionul Ungheni. Locuința în care au fost plasați aceștia este bine amenajată și dotată cu baie, bucătărie, cameră de zi și 3 odăi cu câte două paturi fiecare.
