Chiar dacă cetățenii Republicii Moldova practică activ comerțul online, domeniul nici pe departe nu este explorat la maximă capacitate. O arată concluziile unui studiu prezentat în cadrul ședinței Clubului Presei Economice consacrate acestui subiect. Cercetarea a fost elaborată cu sprijinul USAID Moldova, care în vara anului trecut s-a implicat în foaia de parcurs a Guvernului de la Chișinău privind digitalizarea economiei, transmite IPN.
Potrivit studiului, problemele pornesc de la ceea ce înseamnă comerțul online în sens juridic. Există lege, dar ea trebuie adaptată, cel puțin la rigorile Uniunii Europene. O problemă, chiar majoră, cred cercetătorii, este legată de taxa locală. Executorii din consiliile raionale interpretează că firma care are deja un magazin fizic, dacă începe să livreze comenzi făcute online, trebuie să achite o taxă locală. Propunerea este să se corecteze definiția din legea nr. 231, cu precizarea că e-comerț e o varietate a comerțului, nu o nouă unitate care trebuie inclusă în baza fiscală.
Altă concluzie este că sunt necesare cursuri de instruire în domeniul comerțului electronic, deoarece mulți antreprenori văd avantajele, dar nu cunosc „ABC”-ul din domeniul respectiv. Niște runde de consultanță ori un ghid pentru începători elaborat de structurile de stat ar fi de mare folos. În altă ordine de idei, cercetătorii au constatat că sunt necesare eforturi pentru protejarea actorilor din domeniu. Și comerciantul, și consumatorul trebuie să beneficieze de o reglementare clară și univocă a raporturilor dintre ei.
Ca și problemă este calificată și solicitarea Agenției de protecție a datelor cu caracter personal, care cere ca atât consumatorul, cât și magazinul să dispună de semnătură electronică, ceea ce, în viziunea cercetătorilor, este un exces la nivel de abuz de împuterniciri. Prin cooperarea mai multor structuri de stat, trebuie să fie propusă o soluție pentru problema identificării la distanță, cu atât mai mult că ar fi vorba doar despre utilizarea capacităților deja existente.
Invitat la ședința Clubului, deputatul Radu Marian, vicepreședinte al Comisiei economie, buget și finanțe, a spus că există toată voința politică pentru a stimula agenții economici și a încuraja populația să utilizeze plățile electronice. „Viziunea Guvernului, a Parlamentului este că trebuie să avem cât mai multe plăți fără numerar și cât mai puțină interacțiune între stat și mediul privat pentru ca oamenii de afaceri să se poată dezvolta și mișca înainte economia țării”, a declarat deputatul.
Potrivit parlamentarului, crearea unei infrastructuri moderne pentru e-Commerce este o prioritate pe agenda autorităților și au fost lansate mai multe inițiative de perfecționare a cadrului legal. Pachetul de inițiative include un cadru regulatoriu echitabil și transparent, înlesniri fiscale pentru agenți economici, facilitarea identificării operatorilor și clienților la distanță, educația financiară a populației.