Membrii formaţiei folclorice „Codreanca” din Mânzăteşti (comuna Hârceşti) în ziua de Crăciun, 7 ianuarie, s-au sculat dis-de-dimineață ca să ajungă la slujba de la biserica din satul Drujba, dedicată nașterii Domnului, apoi au mers la cea din Hârcești și au finalizat marșul lor la biserica din satul Mânzătești.
Conducătorul formației, Vasile Munteanu, ne spune că oamenii prezenți în instituția ecleziastică au rămas impresionați de prestația lor, aplaudându-i minute în șir. În continuare el mai adaugă că au fost răsplătiți cu dulciuri și colaci conform străvechii tradiții.
„Codreanca” numără 20 de membri. Anul acesta au plecat 8 la studii, însă au venit alții, care pe 11 ianuarie vor debuta oficial pe o scenă la festivalul de colinde „Hristos se naște, slăviți-l” de la Pârlița.