Meteorologii au emis pentru seara de luni, 2 august, avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. Începând cu ora 17.00 și până aproape de miezul nopții, se așteaptă descărcări electrice, izolat averse însoțite de grindină și vijelie de până la 15-20 m/s, transmite IPN.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologică de Stat, pe parcursul zilei de astăzi se menține în vigoare codul galben de vreme caniculară. Astfel, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între +33..+35 de grade Celsius.
Pentru marți ziua sunt prognozate temperaturi cuprinse între +26..+29 de grade Celsius, iar pe parcursul nopții, acestea vor oscila între +16..+19 grade Celsius. În următoarele zile temperaturile vor crește până la +33 de grade Celsius. De asemenea, în următoarele zile sunt prognozate precipitații.