Casa Națională de Asigurări Sociale sistează temporar, în toate subdiviziunile sale teritoriale, primirea cetățenilor. Măsurile sunt luate pentru asigurarea securităţii şi protecţiei sănătăţii beneficiarilor şi angajaților instituției, în legătură cu declararea de către Parlament a stării de urgență națională pentru perioada 17 martie-15 mai din cauza situației epidemiologice cu COVID-19, transmite IPN.
Cetățenii sunt îndemnați să comunice cu specialiştii caselor teritoriale de asigurări sociale prin telefoane disponibile. De asemenea, pot adresa mesaje la poşta electronică: info@cnas.gov.md.
Persoanele care au orice întrebări legate de stabilirea, calcularea sau plata prestaţiilor sociale pot obţine informaţii la Centrul de Apel al CNAS, la numărul de telefon: 022 257 777.