Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în jur de 150 milioane de lei pentru intervenţiile realizate în cadrul programelor speciale, în primele șase luni ale anului curent. Suplimentar costului cazului tratat, au fost achitate și consumabile costisitoare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al instituției.
Suma respectivă a acoperit cheltuielile pentru 5360 de intervenții, ceea ce reprezintă 63% din numărul total de operații planificate pentru perioada ianuarie-iunie în cadrul programelor speciale, conform contractelor încheiate cu instituţiile medicale.
Din numărul total de operaţii realizate, cele mai multe, 1943, sunt intervenţii minim-invazive la adulți în cazul infarctului miocardic. Urmează 1498 de operaţii de cataractă, 815 protezări ale articulațiilor mari (protezările de genunchi și șold), 562 operaţiile pe cord și vase.
Printre cauzele care au dus la neexecutarea volumului total de operații planificate se numără pandemia de COVID-19 și efectele acesteia, precum și alți factori, cum ar fi lipsa consumabilelor costisitoare.
CNAM a contractat în 2020 intervenții chirurgicale în cadrul a 13 programe speciale.