Duminica trecută, stadionul din satul Cioropcani a înflorit în zeci de culori vii. Întregul său teritoriu era acoperit cu covoare, pe care ardeau trandafiri uriași, flori rare, păunii stăteau pe ramuri, fete gemene zâmbeau. Gardul din jurul acestui teren de sport era acoperit cu prosoape brodate și țolișoare. Cred că mulți nu au văzut niciodată așa ceva, de aceea toți umblau cu plăcere printre covoare, le priveau, se mirau.
O întreb pe Larisa Ișcenco, directorul Casei de cultură, care covor din cele prezentate aici e cel mai vechi? Trebuie menționat că, datorită acestei femei și mai multor voluntari, dar, în primul rând, autorului ideii, Ștefan Susai, care a devenit pentru locuitorii satului un om apropiat și bun prieten, scriitor român cu un suflet uimitor și o opinie neobișnuită despre meleagul nostru, a și devenit posibilă această sărbătoare. Interlocutoarea a menționat că cel mai vechi covor are 150 de ani, este decolorat deja, deoarece lâna a fost vopsită cu coloranți naturali. Potrivit acesteia, în casa lor de cultură ia naștere un muzeu al covorului și speră cu adevărat că el se va păstra. Sărbătoarea – desigur, până acum în sat nu a avut loc așa ceva, și toate se datorează lui Ștefan Susai, ideea este a lui. Ei au susținut-o și au hotărât că vor reuși.
Larisa Ișcenco și Ștefan Susai
Lângă expoziția amenajată de mâinile profesorilor gimnaziului local am stat de vorbă cu profesoara Ana Ceban. Ea mi-a atras atenția asupra unei rochii de mireasă din 1967, din poala căreia, câțiva ani mai târziu, a fost cusută o rochiță pentru fiica care acum predă la școala locală. Icoana care a împodobit expoziția, potrivit interlocutoarei, este veche și arsă în lemn. Covoarele, pernele bogate, broderiile, spune cu regret Ana Ceban, stau prin cămări, nefiind solicitate. Este bine că oamenii mai păstrează aceste lucruri.
Vom menționa că la debutul sărbătorii au fost întâmpinați cu pâine și sare, cu un păhărel de vin bun nu oaspeții, ci sătenii care au venit la triumful covorului. Acest lucru a surprins, deși nu pare atât de solemn, în schimb, e foarte sufletește și neobișnuit.
Pe cei veniți i-a salutat primarul comunei Cioropcani, Victor Robuleț. Mai exact, le-a mulțumit tuturor sătenilor că au venit, au participat la pregătirea sărbătorii, a spus cuvinte frumoase despre lucrătorii casei de cultură, artiștii locali și grupul de dans „Unghenenii” de la Palatul de Cultură din Ungheni. Primarul a promis că sărbătoarea va deveni o tradiție.
Ștefan Susai, care a stat la începuturile acestui proiect uimitor, dedicat aniversării de 110 ani ai satului Cioropcani, a povestit că au mers din casă în casă, întrebând de covoare, prosoape, articole vechi, pentru că nimeni nu știa în ce este bogat satul. Munca nu a fost ușoară și a durat mult timp, a fost necesar să fie colectate covoarele respective, să le transporte la casa de cultură, să le fotografieze, să se studieze istoria fiecăruia, să se ia măsura.
Potrivit scriitorului de peste Prut, sărbătoarea este doar vârful – voi parafraza cuvintele lui – aisbergului, întrucât munca principală abia urmează să fie făcută, în urma căreia se va naște muzeul covorului la casa de cultură și albumul „Cioropcani-110”. Acesta din urmă va conține 110 fotografii cu covoare, 110 cu prosoape, 110 fotografii vechi, documente și 110 portrete ale țăranilor de azi. Au fost amare cuvintele lui că satul devine pustiu și nimeni nu știe ce va fi cu el peste 20-30 de ani, iar albumul va fi păstrat în Biblioteca Națională și peste o sută de ani oamenii vor putea afla cine a țesut acele covoare, cine a organizat această sărbătoare. „Aceste covoare nu sunt doar covoare, aceasta este zestrea oamenilor, dar zestrea lor este zestrea satului. Nu lăsați covoarele să părăsească satul, pentru că un covor plecat e ca o celulă care părăsește corpul uman. Aveți grijă de această zestre, aveți grijă de ceea ce au lăsat bunicii și străbunicii, continuați mai departe”, aceste cuvinte ale lui Ștefan Susai au răsunat ca o poruncă.
Larisa Ișcenco le-a mulțumit și sătenilor, meșterițelor care au oferit pe un timp articolele lor valoroase. Ludmila Guzun, deputat în Parlament, i-a felicitat pe toți pentru începutul acestui proiect foarte interesant, a mulțumit celor implicați, a remarcat că poporul are o avere uimitoare, dar consideră că este ceva obișnuit, deși aceasta e istoria lui, moștenită din strămoși și este acum aproape pierdută iscusința de a crea o asemenea frumusețe. Dânsa a susținut ideea creării unui muzeu, menționând că ea trebuie promovată.
Ana Ceban, care a fost una dintre primele care a dăruit muzeului un covor național, și-a salutat consătenii și a vorbit puțin despre istoria apariției satului. Potrivit acesteia, în urmă cu ceva mai mult de 110 ani, contesa care deținea satul Florești și aceste pământuri, a decis să le vândă. Oamenii ei au mers în regiunea Cernăuți și au publicat un aviz în ziar. Curând au apărut aici primii coloniști.
Sărbătoarea s-a încheiat cu cântece, poezii, dansuri.
Pedagogii lângă expoziția amenajată de ei
