De aproape trei decenii R. Moldova, apărută pe ruinele fostului imperiu URSS, nu-și găsește identitatea și rosturile ei. În toți acești ani de după independență, R. Moldova a fost și este ținută în șah de fostul imperiu, care azi nu se mai numește Uniunea Sovietică, ci simplu – Federația Rusă. Înainte de a se proclama Republica Moldova, i-a fost creat un satelit artificial – „ republica moldovenească nistreană” – cu centrul la Tiraspol, care are funcții strategice de presiune și șantaj (asupra școlilor cu predare în limba română, cu terenurile agricole, cu posturile de control etc.). Cu funcții similare și în aceleași scopuri Federația Rusă i-a mai creat R. Moldova o „autonomie găgăuză” cu centrul la Comrat.
Toate „conducerile de vârf” (cum le place unora), care s-au perindat de la 1991 încoace, au fost într-o măsură mai mare sau mai mică create de Moscova și au urmat sfaturile ei. Astfel, în acești ani R. Moldova s-a zbătut între două mari opțiuni istorice, care totodată se exclud reciproc, Est și Vest. Această confruntare geopolitică neîntreruptă i-a cultivat societății moldovenești o psihologie periculoasă de consumator. Majoritatea moldovenilor cred că, îmbrățișând o opțiune sau alta – Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală a Rusiei – în mod automat vor trăi mai bine, fără a depune eforturi de a-și schimba, în primul rând, mentalitatea lor.
„Politicienii noștri”, din interese electorale, alimentează cu bună știință aceste iluzii periculoase. O bună parte din presa afiliată lor le ține și isonul. Nu îmi amintesc în anii ce s-au scurs de la declararea independenței să fi existat vreo dezbatere serioasă de idei pe tema viitorului acestui stat. Chiar zilele curente un politician ieșit la libertate, afirma cu tot înadinsul, că ținta lui, a partidului sunt alegerile anticipate.
A existat o șansă istorică de a ieși din acest cerc vicios – acesta a fost anul 2009, când a căzut regimul Voronin. Dar și această șansă, ca și precedentele (1991, 1999) a fost ratată, noua clasă politică, venită la guvernare, nu s-a dovedit a fi mai bună decât cea comunistă. A mai fost o încercare de revenire la normalitate în 2019, ratată și ea prin lipsă de consecvență și timp. R. Moldova bate pasul înapoi; cetățenii fug peste hotare, nedreptatea și corupția persistă peste tot, sărăcia se adâncește flancată de secetă și pandemie. Nimeni nu caută soluții concrete pentru viitor, toți așteaptă izbăvirea de la Est sau de la Vest.
Nimeni nu studiază experiența noastră istorică. Experiența românească, a formării și consolidării Statului Modern Român de la 1859, a Marii Unirii de la 1918, care ne-ar sugera idei destul de importante. Realitatea ne demonstrează, ce fel de personalitate este politicianul dintre Prut și Nistru, ce pregătire are, ce gândește despre destinul nu al lui propriu ci al poporului. În acest context o să mă refer la Ion Ghica, o personalitate marcantă a acelei de-a doua jumătate a sec. XIX-lea, academician, autor, diplomat, matematician, om politic și pedagog român, prim-ministru al României între 1866-1871 și 1870-1871, președinte al Academiei Române de 4 ori (1876-1882, 1884-1887, 1890-1893 și 1894-1895). În continuare mă voi referi la câteva fragmente din articolul introductiv scris de Ion Ghica la volumul de „Scrisori către Alecsandri”, anul 1880. „În epoca” de tranziție prin care a trebuit să trecem ca să ieșim din starea de umilință în care eram căzuți și să ne ridicăm la o viață civilă și politică mai cultă, am întâlnit în cale fel de fel de caractere: oameni, unii slabi de înger, cari la momentul chemării au lipsit de la datoria lor; pe alții îngrijiți de repegiunea cu care se succedau la putere, rămâneau înapoi; pe alții cari își atribuiau lor tot meritul, fără să recunoască cea mai mică participare a lor în mersul lucrurilor… Am putut vedea oameni orbiți de invidie sau de ambiție, cari nu cruțat nici intriga, nici clevetirea, pentru a ajunge sau pentru a se susține la putere sau la favoare, sau pentru a-și face o popularitate.” „…Orice progres începe printr-o stare neguroasă și plină de nedumeriri; stare de care unii dibaci știu a se folosi, această mai ales când progresul se operează de jos în sus; de aceea este totdeauna bine ca impulsionarea și conducerea reformelor prin cari trece o națiune să vie de la clasele de sus, de la clasele luminate; de la ele să purceadă spiritul de inovațiune…”. „Nimeni nu are dreptul de a opri modernizarea, care se trage de la natura fizică și morală a omului; nimeni nu are dreptul de a-i impune sisteme oricât de geniale ar fi acele combinațiuni. Să te ferească Dumnezeu de omul care n-a citit decât o carte; acela ajunge mai curând sau mai târziu la sistemă absolută, merge până a voi să prefacă societatea după capul său, după ideile ce și le-au format; uită că progresul moral este libertatea și că progresul material este de a produce cât se poate de ieftin, de a pune pe om într-o stare bună…”
Frazele de mai sus, care se referă la realitățile de pe la mijlocul se. XIX, exprimă adevăruri perfect valabile și astăzi. Ion Ghica se referă la o experiență, care ne este utilă și nouă astăzi. Astfel, calitatea personalităților, patriotismul lor, responsabilitatea lor în fața națiunii ș.a. despre care scria Ghica la 1880 – aici trebuie căutate soluțiile pentru modernizarea R. Moldova, integrată în spațiul românesc, nu undeva în altă parte. În final, nu trebuie să le permitem „oamenilor care n-au citit decât o carte” dreptul să decidă pentru noi încotro mergem – spre Vest sau spre Est. Să alegem noi, nu pentru ziua de astăzi, ci pentru viitorul copiilor și nepoților.
