Duminică, 8 august, la Biserica Sf. Nicolae din Cetireni a avut loc sfințirea monumentului funerar dedicat fostului preot Nicolae Ciumaș și a unei răstigniri din poarta bisericii.
Noi, cei de la Cetireni, ne dorim un viitor, un viitor bun, un viitor mai bun pentru copiii, nepoții și strănepoții noștri. De aceea ne străduim împreună cu întreaga comunitate să studiem faptele și evenimentele trecutului, care sunt o relatare și o construcție a unei imagini care încearcă să facă perceptibile timpurile care s-au scurs…
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii învățau cu băgare de seamă despre strămoși și trecutul lor. Fiecare cetățean al unei țări este dator față de locul natal, dar și față de cei care s-au trudit pentru acest meleag, pentru binele omenirii să cunoască, să studieze și să memoreze pentru a transmite mai departe generațiilor ulterioare trecutul neamului nostru. Nicolae Iorga zicea că „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții”.
În acest context, al promovării istoriei locale, Biblioteca Publică din localitate pe parcursul anilor a dezvoltat mai multe activități și servicii de tipul „Istoria de lângă noi”, „Calendar aniversar” și altele.
De această dată promotor al trecutului nostru a devenit chiar preotul de la Biserica Sf. Nicolae din Cetireni, Igor Ursu. Nu este prima și cred, nici ultima data când părintele se implică activ în realizarea unor lucrări menite să bucure ochiul și sufletul omului. Cu energia sa interminabilă și bine fructificată dumnealui a venit cu inițiativa de a construi în ograda bisericii, pe care o diriguiește deja de 6 ani, un monument funerar care să comemoreze personalitatea celui ce 30 de ani a slujit cu credință și râvnă în parohia Cetireni, preotul Nicolae Ciumaș. Celui ce a avut nenorocul să activeze în anii de prigoană comunistă și datorită căruia biserica din localitate nu și-a închis niciodată ușile pentru credincioși. Cu riscul vieții și a bunăstării lui, spun oamenii, acest preot boteza și cununa la domiciliu în acei ani de grea cumpănă pentru religia strămoșească, colecta semnături și bani pentru redeschiderea și reparația unor biserici din raion. Era un bun gospodar, un bun cărturar (a învățat la Școala Duhovnicească de la mănăstirea Huși România, la Seminarul Teologic din Chișinău), foarte blând, milostiv și bun la suflet. Se spune că boteza și cununa pe datorie și nu aștepta niciodată să i se restituie aceasta. Pe cei nevoiași îi boteza și cununa gratuit. Era un om corect, strict, bun pedagog, lupta cu viciile omului și îi stimula pe cei care se debarasau de ele, totodată dispunea de un simț al umorului deosebit. Era un preot vrednic de mărire și pomenire veșnică.
Mă gândesc la inițiativa actualului preot și vreau să înțeleg ce l-a făcut pe acest om străin (născut la Ungheni) să înveșnicească numele acestui predecesor, pe care nici nu l-a cunoscut măcar? Dragostea pentru oamenii locului, pentru meseria sa, ori pur și simplu cuvintele auzite despre faptele frumoase pe care le-a săvârșit preotul Nicolae? Cred că toate la un loc plus energia și activismul personal au făcut ca timp de două săptămâni să realizeze această lucrare.
Împreună cu monumentul funerar a fost sfințită și noua răstignire ce străjuiește necondiționat poarta bisericii, ridicată de familia Alcaz, mama – Larisa și cele cinci fiice ale ei – Elena, Natalia, Ludmila, Victoria și Vera, în memoria tatălui Iustin, care le-a părăsit pentru totdeauna cu ceva timp în urmă. O frumoasă familie, care chiar de majoritatea trăiesc și muncesc peste hotare, inima și gândurile mereu le sunt îndreptate spre satul lor natal, spre credința strămoșilor, spre mama și amintirea tatălui, care le-au dat viață.
Salutăm inițiativele frumoase venite din partea oamenilor frumoși la chip și suflet, le urăm sănătate și gânduri bune pe viitor, iar celui ce îndrumă lumea către credință, milostenie și dăruire – respect și admirație.
