Deputatul Partidul Platforma Demnitate și Adevăr Chiril Moțpan susține că în dimineața zilei de 6 septembrie 2018, când au fost ridicați din stradă cei șapte profesori turci, care ulterior au fost trimiși cu un avion în Turcia, a avut loc o ședință la care a participat șeful de atunci al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, ministru de interne de atunci Alexandru Jizdan și procurorul general de atunci Eduard Harunjen. Ulterior, au urmat acțiuni care au implicat și forțele Poliției, spune parlamentarul, transmite IPN.
„Imediat au fost sechestrați, furați, luați din stradă cetățenii turci și cu un avion expediați în Turcia. (…) Deci, domnul Botnari nu poate să răspundă de unul singur față de această mare rușine pe care o trăim împreună”, a afirmat parlamentarul în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
„Trebuie să constat că s-a produs o crimă în acea zi, o crimă pe care autoritățile de atunci și de astăzi nu vor să o elucideze. Ea trebuie analizată sub toate aspectele, de aflat toate circumstanțele în care s-a produs această dramă a acestor șapte cetățeni. Se întâmplă pe fundalul unei injustiții totale”, afirmă deputatul.
Deputatul PAS Oazu Nantoi este de părere că cetățenilor Republicii Moldova li se propune o pistă falsă prin care se spune că Vasile Botnari ar fi singura persoană care ar fi pus la cale extrădarea cetățenilor turci. Oazu Nantoi susține că cetățenii nu trebuie să uite de către cine a fost promovat în diferite funcții, inclusiv de șef la SIS, Vasile Botnari și anume de către Partidul Democrat. Potrivit lui, pe atunci în Moldova la guvernare era un binom format de liderul democrat Vladimir Plahotniuc și președintele Igor Dodon și că ambii s-ar face responsabili de evenimentele legate de profesorii turci.
Juristul Teodor Cîrnaț afirmă că, dacă profesorii turci ar fi fost extrădați, atunci Turcia trebuia să prezinte Republicii Moldova date pentru ce aceștia sunt acuzați și trebuia să aibă loc o procedură de extrădare. „Se recurge la instituția de extrădare atunci când există un dosar penal. Și dacă acei profesori turci aveau un dosar penal în Turcia prin care erau învinuiți de anumite acțiuni teroriste, această procedură trebuia să fie finalizată printr-o hotărâre a instanței de judecată în care se spune că trebuie să fie extrădați. A doua procedură este instituția expulzării, care poate fi aplicată față de orice străin care a încălcat regimul de ședere, dar tot printr-o hotărâre de judecată”, a afirmat juristul. Potrivit lui, procurorul general vrea să găsească un țap ispășitor în persoana lui Vasile Botnari. De asemenea, Teodor Cîrnaț spune că nu putea președintele Igor Dodon să nu cunoască despre acțiunile care urmau să fie efectuate de către organele de forță.
Soția unuia dintre cei șapte profesori turci, Galina Tufekci, cetățeană a Republicii Moldova, susține că știe cu siguranță că în timpul actualei guvernări nimeni nu va fi pedepsit conform legii. În opinia ei, fostul director al SIS nu a luat de unul singur decizia de a ridica profesorii turci și că el ar fi primit ordine în acest sens. „Eu știu și sunt sigură că în prezent Moldova nu va întreprinde nimic altceva în afară de aceasta. Toți cei șapte profesori care au fost condamnați în Turcia au primit în total 59,5 ani de detenție și niciunul dintre ei nu a comis nicio infracțiune. Au fost oameni cu literă mare. Iar în Moldova Procuratura cere doar șase ani de detenție pentru persoana care s-ar face vinovată”, a afirmat Galina Tufekci. Femeia spune că Guvernul ar fi trebuit să ceară eliberarea și întoarcerea cetățenilor turci.
Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova în septembrie 2018. Serviciul de Informații și Securitate motiva atunci că cei șapte sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă despre care ar exista indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări. Familiile profesorilor, dar și colegii de serviciu, au organizat numeroase acțiuni de protest. Cei șapte cetățeni expulzați au fost condamnați în Turcia.
La 11 iunie 2019, CEDO a constatat că Republica Moldova a încălcat drepturile celor șapte cetățeni turci și a obligat statul să achite câte 25 de mii de euro pentru cinci cetățeni turci, suma totală fiind de 125 de mii de euro.
Cauză penală pe faptul „excesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu, comis de angajați ai Biroului Migrație și Azil al MAI și ai Serviciului de Informații și Securitate” a fost pornită la începutul lunii august. Potrivit Procuraturii Generale, cauza penală în care este cercetat fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, pentru depășirea atribuțiilor în cazul expulzării profesorilor turci, a fost expediată în judecată. Alți doi ex-vicedirectori ai Serviciului și șefa Biroului Migrație și Azil au fost scoși de sub urmărire penală.