Începând cu data de 15 iulie, cetățenilor Republicii Moldova nu le este permisă intrarea în Ungaria. Aceasta ca urmare a noilor condiții instituite de autoritățile de la Budapesta, transmite IPN.
Ambasada Republicii Moldova la Budapesta menționează că noile măsuri vizează clasificarea statelor de proveniență a resortisanților pe trei categorii – roșu, galben şi verde şi limitarea, în consecință, a trecerii frontierei de către persoanele care sosesc din aceste țări. Republica Moldova a fost inclusă pe lista statelor roșii, pentru cetățenii căreia intrarea e interzisă.
Traficul de tranzit şi transportul de mărfuri fac excepție de la aceste reguli, precum şi deplasările oficiale. Totodată, controlul sanitar poate avea loc şi în asemenea cazuri. Ca şi în perioada anterioară, derogarea de la regulile izolării la domiciliu poate fi obținută de la poliția ungară în cazuri ce necesită o apreciere specială. Această cerere poate fi depusă în limbile maghiară sau engleză, accesând https://ugyintezes.police.hu/en/home.
Misiunea diplomatică mai menționează că guvernul ungar va reevalua listele țărilor în fiecare zi de miercuri, iar în caz de necesitate conținutul acestora poate fi modificat.
Totodată, Ambasada Republicii Moldova la Budapesta reamintește că cetățenii moldoveni pot solicita asistență consulară la numărul de telefon: +3613363450 sau +3613363458. De asemenea, cetățenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situație dificilă, cu un caracter de urgență, pot apela la numărul de telefon al ambasadei: +36302838060.