Continuare. Început aici.
S-a dus chiar atunci în centrul raional și a luat trimiterea la lucru. Până în seară a ajuns la noul loc de muncă. O infirmieră a fost de acord să o primească la gazdă și părea că totul e bine. Au urmat zile monotone, săptămâni monotone, seci și lipsite de sens, toate una ca una. Spera că și Călin a intrat la universitate și e bine.
Într-o zi la femeia la care sta a venit în ospeție nepotul ei de la soră. Era un băiat simpatic, vesel și glumeț. Mătușica s-a prefăcut că e foarte uimită de vizita lui, s-a bucurat și a așternut repede masa, a invitat-o și pe Sofica. Au stat mult de vorbă. Ion, așa îl chema pe băiat, le spunea bancuri, fel de fel de întâmplări din viața lui, povestea despre munca lui la o întreprindere de construcție din centrul raional. Absolvise tehnicul de construcție și era maistru, trăia în cămin. Avea 25 de ani.
Sâmbăta următoare, seara, Ion a venit din nou, chipurile, să-și vadă mătușa. De atunci o cam îndesise cu vizitele. Aducea bomboane, discuri cu cele mai populare cântece și le ascultau la radiola mătușii. Apoi a început s-o invite pe Sofia la film, la dansuri la casa de cultură. Ea a ezitat câteva zile, apoi a acceptat. Unde mai pui că mătușa insista atât de mult, încât și-a dat seama că prima vizită a lui Ion fusese bine pusă la cale. Nu voia să se plimbe cu el, nu prea stau de vorbă după film, îi spunea repede că e obosită și fugea în casă. Uneori însă intra și el, doar era casa mătușii, și o ținea de vorbă până pe la miezul nopții. Treceau lunile, băiatul devenea tot mai insistent, dar Sofica se străduia să-l țină cât mai departe. Treptat s-a obișnuit cu el. Toate fetele considerau că are noroc, că e un băiat foarte bun, degrabă va primi apartament, are un salariu mare și multe de felul acesta.
Au întâmpinat împreună Anul Nou, apoi au sărbătorit Crăciunul, a trecut iarna, a sosit Paștele. Sofica s-a dus să-și viziteze părinții. Avea câteva zile libere. Spera să vină și frații, să se adune toată familia lor mare. Duminică seara s-a trezit cu Ion la poartă. Și nu era singur, venise cu fratele mai mare, cu soția acestuia și cu un prieten. Așa, nechemați, cu nepusă masă. Ce era să facă, i-a invitat în casă. Ion, cam fâsticit, lucru neobișnuit pentru el, s-a adresat părinților Soficăi, le-a spus că fata lor i-a furat inima și a cerut-o în căsătorie. Fratele și cumnata lui nu-și dădeau rând la vorbă, lăudând mirele și povestind ce rai o așteaptă pe soția lui. Părinții s-au pierdut cu firea, Sofica, care știa că așa ceva se poate întâmpla, dar spera să mai treacă vreo doi ani până atunci, voia să iasă din casă și să se ducă cât lumea. Era conștientă că odată și odată va trebui să aibă familia ei. Mai știa că nu va putea să-l îndrăgească pe soț, dar oricum nu avea să fie toată viața singură. De aceea, când Ion a întrebat-o dacă vrea să-i fie soție, ea a răspuns: vreau. Oricum Călin e departe-departe și nicio speranță să fie vreodată împreună nu are. La începutul lui noiembrie, toamna trecută, într-o dimineață, în drum spre spital, l-a văzut.. Venea în întâmpinarea ei, îmbrăcat cu cufaică, cum se îmbrăcau atunci băieții care se duceau la armată, purta cizme de chirză. Se făcuse mai înalt și mai lat în spete. Nu departe se afla centrul militar unde se adunau recruții. Era cu o fată. S-a oprit, i-a dorit armată ușoară… El a mulțumit și s-au despărțit. Străini și rece. Durerea a reapărut, dar era obișnuită cu ea.
Au făcut toate rânduielile, așa cum scrie carte. S-au întâlnit părinții, s-au înțeles când să fie nunta, ce daruri urmează să cumpere nașilor, cumnatelor, soacrei mari. Mama lui Ion se arăta foarte mulțumită de viitoarea noră, o întâmpina întotdeauna bucuroasă, alerga cu bucate în fața ei și n-o lăsa să miște o farfurie din loc. Nora mai mare se uita cam lung la soacră-sa, dar nu zicea nimic.
Nunta au făcut-o în octombrie la o cafenea din centrul raional, fiindcă așa a vrut Ion, el zicea că mireasa lui merită tot ce e mai frumos, nu un cort de la țară. Ion a primit o cameră în cămin – mare, cu balcon, la etajul II. Sofica era bucuroasă: aveau unde locui, soțul era bun cu ea, nu avea deloc pretenții. Au cumpărat o canapea, frigider, televizor și viața de familie le era ușoară, liniștită.
Banii de la nuntă i-au strâns să le fie de mobilă când vor primi apartament. Și foarte curând Ion a primit un apartament cu două camere într-o casă nouă. Sofica a rămas încântată văzând noua locuință – luminoasă, spațioasă, cu două balcoane, camere separate și un antreu mare, la etajul 6 în prima casă cu nouă etaje din oraș. Ion a plătit două femei care în două săptămâni le-au făcut reparație. Sofica și-a amenajat locuința cu dragoste, a cumpărat perdele frumoase, au adus din sat mobila pentru dormitor – albă, lăcuită, cumpărată cu ajutorul unor cunoscuți cu vreo trei luni în urmă, și ceea ce i-au dat de zestre părinții. Într-o zi a avut noroc și la magazinul de mărfuri de uz casnic a văzut servicii de masă germane, foarte frumoase. A cumpărat două, diferite – unul pentru oaspeți, iar altul pentru ei. Numai ea știe cum le-a tăbârcit până acasă, dar voia ca în toată seara, când va veni Ion de la muncă, să-l întâmpine cu o masă servită frumos. Dragostea ca dragostea, dacă nu e, n-ai de unde o lua și ea îi va fi lui Ionică soție devotată și grijulie. Ba chiar în ultimul timp începuse să-i fie drag, îl aștepta seara cu nerăbdare. El era bărbat frumos, probabil, multe femei întorceau capul în urma lui și o invidiau. Vor trăi nu mai rău decât alții. Așa se gândea Sofica în timp ce amenaja cuibul lor, pe care ar fi vrut să-l construiască pentru toată viața.
Sarcina și nașterea fetiței au trecut în liniște, Ion era bucuros și foarte atent cu Sofica. Venea la timp, mai făcea cumpărături din când în când, relațiile dintre ei erau calde și se înțelegeau bine. Serile, după ce luau masa, priveau televizorul, Ion povestea cum a decurs ziua de lucru, Sofica spunea ce s-a întâmplat azi în secția în care lucra. Când a venit pe lume Irinuța (au hotărât să-i pună numele mamei lui Ion) tânărul tătic era în culmea fericirii. S-a întristat pentru o clipă că nu e băiat, dar i-au arătat fetița pe fereastră și, când a văzut-o atât de mică și neajutorată, i-a trecut imediat scârba. A luat de la cunoscuți de la fabrica de vinificație un bac de 40 de litri de vin și în ziua ceea tot șantierul a fost beat. Irina era la maternitate și nu știa nimic.
La cumătria Irinuței au invitat colegi de la spital și de la întreprinderea de construcție, au venit toți cumătrii cu lăturași și a fost veselie mare. Când s-au întors acasă, Sofica i-a zis lui Ion – liniștită, cu voce domoală (ea niciodată nu se răstea la el, așa deprinsese în casa părinților) că a băut prea mult și nu i-a stat bine, oaspeții se uitau cu prea mare interes la el. În clipa următoare a ajuns la podea. Durerea n-o simțea, erau doar niște izbituri surde ba în burtă, ba în spate. Și-a dat seama că o lovește cu picioarele. Când a obosit, s-a trântit așa îmbrăcat pe pat și a adormit. Sofica s-a ridicat de jos, s-a dus în baie, s-a spălat de sângele care îi curgea din nas și din gură – era de la pumnul venit drept în față, care a și dat-o jos – fără a se privi în oglindă. Capul era gol. Nu-și da seama ce a fost și că a fost cu ea. Auzea că plânge un copil – ce copil, de unde s-a luat? S-a dus în cameră, a luat fetița în brațe, a schimbat scutecele, a hrănit-o. S-a așezat pe un scaun în bucătărie și a stat până dimineața cu copilul în brațe. Nu se gândea la nimic. Nu putea. Capul îi era gol, ca și sufletul. Dimineața, când Ion a intrat mahmur în bucătărie, a simțit o frică animalică față de el. A cerut compot, fără să o privească. Nu l-a deranjat fața ei umflată și plină de vânătăi. Când Sofia s-a dus să strângă așternutul, a găsit patul ud. A schimbat totul, i-a dat lui alte haine, a pus masa. Când a vrut să alăpteze copilul, a văzut că nu are strop de lapte. Secase. Ion s-a dus la magazin și a cumpărat amestec pentru copii. În ochi n-o privea.
De atunci, coșmarul n-a mai încetat. Venea beat uneori câteva zile la rând. N-o bătea întotdeauna, dar o tortura cu cuvântul. O ținea ore în șir, până după miezul nopții, în picioare în fața lui și-i spunea cine e ea, cum e ea, ce face ea, la ce visează ea și ce gândește ea. Dacă încerca să zică ceva, o lovea. Dacă plângea, o lovea. Treptat i-au secat lacrimile ca și laptele. Nu plângea niciodată. Inima i s-a împietrit. Dispăruse băiatul elegant, simpatic și vesel cu care se măritase. În față vedea o fiară dezgustătoare, de la care veșnic mirosea a băutură și din gură îi izvorau numai înjurături. De multe ori nu venea acasă singur, ci însoțit de fel de fel de tipi destrăbălați, dubioși, cu care bea până după miezul nopții. Urlau, se certau, apoi continuau să bea. După ce îl vedea pe Ion adormit, ea spăla, mătura, punea totul la loc, aerisea încăperea. Se gândea deseori: oare ale cui păcate, ale căror strămoși i-a fost dat să le ispășească? De ce? Doar n-a făcut niciun rău nimănui. N-a înșelat, n-a furat, n-a ucis, n-a dus vorba de la unul la altul, nu a umblat cu bârfe, n-a țesut intrigi. A dorit un singur lucru – să-și trăiască viața în liniște, să lucreze și să-și crească copilul.
Odată cumnata, soția fratelui lui Ion, a spart tăcerea și i-a spus: „Iartă-mă, n-am putut să-ți spun de la început, mă temeam de bărbatu-meu și de soacră. Poate dacă n-ai fi trăit la gazdă la sora ei, ți-aș fi spus, dar așa, aveam spion lângă tine. Ion așa a fost întotdeauna. Când mătușa i-a spus că are la gazdă o fată bună, frumoasă, care știe a coace pâine, plăcinte, face sarmale, e foarte curată, li s-au aprins ochii și lui Ion, și mamă-sa. Ea l-a învățat pe Ion să nu bea și să se pună bine cu tine. El într-adevăr bea atunci rar, când venea în sat era treaz întotdeauna. Tu i-ai plăcut, i-ai fost dragă, de aceea s-a însurat cu tine, dar iată că năravul din născare a dat de știre. Așa e educația mamă-sa, întotdeauna i-a făcut coarne și el a ascultat-o”. „Dar tu, cum trăiești tu?”, a întrebat Sofia. „Soțul meu ascultă mai puțin de mamă-sa, ține cu mine, cu toate că ea a încercat și între noi să se amestece. El nu mă lasă să mă duc s-o slugăresc, dar nici mie nu mi-i tare bine, ea scornește tot felul de palavre despre mine, la tot satul spune că nu-s gospodină și mă cert des cu soțul din cauza asta. El are amantă, o femeie cu vreo 8 ani mai mare decât el, măritată, cu copii mari, și iată pe aceea soacra noastră o laudă, că e gospodină și femeie de treabă. Și îți mai spun ceva, dar nu cumva să afle Ion că știi, va fi mare scandal. El a fost însurat. După ce a terminat tehnicumul, a fost luat la armat și de acolo a venit cu o fată. Era fiica comandantului unității. Cu ea și-a arătat năravul repede, a aflat tatăl ei, a venit, i-a tras ginerelui o mamă de bătaie și și-a luat fiica acasă. Ion a declarat că a pierdut pașaportul și a făcut altul nou, în care nu era ștampilă că a fost însurat”.
În curând Sofia a înțeles ce a avut în vedere cumnata când a zis „să slugărească” soacra. Cum se apropia vreo sărbătoare, Sofica trebuia să plece la soacră, să dea cu var, să vopsească, să facă curat peste tot – odată a pus-o să văruiască în pod – să spele, să coacă pâine și dulciuri, vara prășea în grădină și lotul din câmp. Dacă nu era sărbătoare, se ducea la făcut curat în numeroasele acareturi. Cu alte cuvinte, ajunsese cal de dârvală. Lucrul în casa ei îl făcea nopțile. Când venea dimineața acasă după o noapte lucrată – dar ea muncea în secția de chirurgie și rar se întâmpla să doarmă 2-3 ore noaptea, fiindcă erau pacienți cu operații făcute chiar în ziua ceea, care strigau de durere, aveau nevoie de supraveghere – nu se culca, dar pregătea bucate pe câteva zile, dacă avea produse, spăla, făcea ordine. Știa că trebuie să fie pregătită de orice chemare a soacrei care ajunsese să nu mai spele o farfurie dacă nu venea Sofica. Mai avea Ion și două surori, niște mahalagioaice rele de gură, cu niște priviri reci și tăioase ca de șerpoaice care trăiau la oraș și o urmăreau la orice pas – în ce magazin a intrat, ce a cumpărat, pe ce a cheltuit bani și de ce și totul îi spuneau mamei și fratelui.
Bătăile și injuriile continuau. Oricum, de când a revenit la muncă, îi era mai ușor. Ieșea dimineața, se lua cu lucrul și nu avea timp să se gândească la ce o aștepta seara. Frica revenea în drum spre casă, când mergea cu fetița în brațe sau de mânuță. Deoarece nu avea cu cine lăsa fetița când lucra noaptea, o lua la spital. Ea sta cuminte pe scaun, deși avea doar un an și jumătate, se juca cu păpușica, nu plângea, nu cerea nimic, de parcă ar fi înțeles prin ce greutăți trecea mamă-sa. Conducerea spitalului nici nu știa că ea vine cu fetița la muncă. Prin saloane se găseau bunicuțe care cu bucurie stau cu copilul. Era mai greu duminica, când grădinița era închisă, dar se descurca. Ion niciodată nu lua fiica de la grădiniță și nici n-o ducea. Venea când ea dormea. Uneori erau perioade când nu bea câteva luni și atunci Sofica parcă trăia pe altă lume. El se juca cu fetița, îi arăta desene în cărți, modelau din plastilină. Apoi totul începea de la capăt. Era tânăr și până dimineața își revenea, oricum Sofia nu înțelegea cum de îl mai țin la lucru. Cu timpul bătăile s-au rărit, dar o omora cu cuvântul. Era numită cu cele mai murdare cuvinte, învinuită de toate relele de pe lume, nici nume nu avea, îi spunea că e o netoată, nu o ajunge capul să spele o lingură, că nu are grijă – ea, Sofica! – de copil, că atâția ani el o hrănește și o îmbracă, că degeaba o ține la casă, că nu aduce bani. În plus, de atâta alcool, Ion începuse a avea halucinații, vedea oameni prin casă, mereu și se părea că este urmărit, că cineva vrea să-l omoare. Frica femeii creștea cu fiecare zi. Își pierduse somnul, era agitată, se simțea rău, dar cel mai tare o chinuia frica permanentă care nu dispărea nici în somn. Se culca cu frică și se trezea cu frică. Sta în pat ghemuită și cu ochii închiși, se temea să-i deschidă, i se părea că el va auzi foșnetul genelor și se va trezi. Colegii îi prescriau medicamente care nu prea o ajutau și atunci îi spuneau că trebuie lichidată cauza.
Anii treceau, Irinuța s-a dus la școală, apoi la liceu. Era foarte deșteaptă, citea mult și dorea să ajungă doctor. Gărzile de noapte ale mamei, petrecute în secția de spital, nu au trecut fără urmă. Puteai spune că fata creștea în secția de spital, printre bolnavi și nu știa din ce cauză o ia mamă-sa cu sine. Vara, cum începea vacanța, o ducea în sat la părinții ei.
Va urma
