Din cele 29 de proiecte elaborate de 63 de elevi îndrumați de către 25 de cadre didactice, din 24 de raioane și municipii cel mai bun a fost cel elaborat de două eleve din Ungheni. E vorba de Nelea Nantoi (clasa a X-a) și Cristina-Muhlisa Băetrău (clasa a XI-a) de la LT „Ion Creangă”. Ele au câștigat locul I cu proiectul „Implementarea substanțelor fitochimice cu efect repelent pentru protecția Biodiversității”. Coordonator le-a fost Alina Buga, profesoară la această instituție.
Cea de-a XXIII-a ediție a Olimpiadei Republicane la Ecologie s-a desfășurat în perioada 21-23 februarie în incinta Liceului Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc”. Aceasta a fost organizată de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Competiția este destinată elevilor claselor a IX-a – XII-a care, având ca îndrumător un cadru didactic, au elaborat, individual sau în grup, un proiect științific în care este efectuată o cercetare în domeniul ecologiei, în rezultatul căreia sunt propuse inovații pentru soluționarea unei probleme de mediu.