Îmi plac astfel de femei — vesele, optimiste. Niciodată nu vei afla ce au pe suflet, ele par a fi întotdeauna fericite și mulțumite de viața lor. Uliana Popa, educatoare la grădinița din satul Mănoilești, face parte din numărul acestora. Întâlnirea noastră a avut loc la solicitarea părinților copiilor din grupa ei și cu ocazia unei frumoase aniversări.
— Ce considerați cel mai bun cadou la un jubileu?
— În ultimul an au avut loc multe evenimente importante pentru mine și principalul lucru e că s-a născut primul nepot, iar în curând va apărea încă unul. Un mare cadou consider faptul că am alături părinții mei dragi și că la masa de sărbătoare au fost cei mai scumpi oameni — cei trei fii, două nurori, nepotul și mama cu tata.
— Sunteți o mamă fericită care are trei fii.
— Am băieți minunați, ascultători, harnici. Toți au început să lucreze încă înainte de a împlini 18 ani — împreună cu unchiul plecau în Rusia, mă ajutau în gospodărie. Fiul mai mare locuiește separat, iar cei mai mici — cu mine. Mezinul a abandonat studiile la colegiu și s-a dus la muncă, pentru că este de părere că, în acest moment, banii au o valoare mai mare decât studiile. Desigur, ne-am sfătuit toți împreună și fiul mai mare ne-a convins că astfel el va trece o școală mai bună a vieții și băiatul a devenit un bun specialist în cupole de biserică.
— Cum ați venit la grădiniță și de când lucrați aici?
— Lucrez de 30 de ani, altă muncă nu-mi imaginez, pentru că foarte mult iubesc copiii. Inițial am vrut să fiu învățătoare de clase primare, astfel, după absolvirea școlii medii din satul natal am intrat la colegiul pedagogic din Călărași. Concursul era mare, dar eu aveam o diplomă la limba și literatura maternă și am fost primită imediat, însă la secția educatori, la facultatea învățători primeau după 8 clase. I-am spus mamei că nu vreau să fiu educatoare, iar ea m-a liniștit: învață, pe urmă te vei duce la institutul pedagogic. Dar când m-am dus la practică, mi-au plăcut mult copiii, ochii lor extraordinari și am spus: gata, mai mult nicăieri nu vreau. Într-adevăr, e cea mai bună muncă. La noi în grădiniță e un colectiv mic, dar uimitor, 30 de persoane, și acesta e meritul directoarei Nicoleta Diaconu. Datorită ei noi în permanență participăm la proiecte interesante.
— Copii de ce vârstă aveți acum, absolvenți?
— Absolvenți am avut anul trecut. Despărțirea de ei nu a fost ușoară, am plâns. Ei și acum vin la mine, se interesează cine doarme în patul lor, stau pe scăunelul lor. Îmi spun că la grădiniță erau hrăniți mai bine și mâncarea era mai gustoasă. Eu le zic râzând, voi ați dorit doar la școală.
— Uliana, copiii cu activismul, deschiderea, sinceritatea lor, capacitatea de a ierta sau optimismul vă ține în formă bună?
— Mai degrabă, buna dispoziție a mamei mi s-a transmis mie. E destul să trec de poarta grădiniței și uit de tot, necazurile le las dincolo de gard. Și atunci când văd ochii copiilor mei și aud de la ei „bună dimineața”, mă cufund într-o lume deosebită. Îmi mai place foarte mult să cânt și să dansez – acasă am chiar un karaoke.
— Casa ați construit-o singură, câți ani?
— (Râde). Și casa e a mea, și am construit-o singură. Câți ani? Nici nu vreau să vorbesc despre asta. În interior totul este gata, iar afară a mai rămas câte ceva de făcut. În acest timp am reușit să schimb ferestrele, ușile și tencuiala. Mi-au ajutat, m-au sprijinit părinții. Am nevoie de bani, mama spune că îmi dă ea, are ceva pus deoparte și chiar atunci fuge și împrumută. Am mare noroc de părinți, sunt extraordinari, surprinzător de buni. Mamei îi place să gătească și mereu ne cheamă la ea: „Ce faci, haide, vino împreună cu toții. Vreau să fiu la fel ca ea. Iar tata ne-a dăruit mei și fratelui în copilărie o lume întreagă, ne ducea în excursii ba la sțația antigrindină, ba la turnul de televiziune, ba în alte părți.
— Aveți deja trei generații care trăiesc în sat?
— Da, fiii mei nu doresc să plece, doresc să-și construiască case, păcat că terenul de construcție acum trebuie să îl cumperi. Cineva dintre cei tineri au avut noroc și le-au primit gratuit, acum ei locuiesc undeva în altă parte, iar de lot au grijă părinții lor. Nu-i nimic, fiul mai mare deja și pământ a cumpărat, iar la primăvară va începe a construi casa. Totul va fi bine.
— Care realizare o considerați mai importantă?
— Copiii. Și ai mei, și discipolii, și profesia de educator, și plăcerea de a lucra într-un astfel de colectiv. Și faptul că sunt fericită. Am totul. Feciori iubiți, părinți iubiți, muncă îndrăgită, și casă, și masă, și pe masă, și grădina, și în grădină am de toate, am și sănătate.
