Mila faţă de prietenii noştri patrupezi e înţeleasă şi explicabilă, dar cum rămâne cu mila faţă de copiii noştri? Explicaţi-i locatarei casei nr. 17 de pe strada Ion Creangă din Ungheni, Nina P., că trebuie să ai milă, să ocroteşti şi să hrăneşti sărmanii căţei vagabonzi, după ce băieţelul ei de 7 ani a început să se teamă să iasă singur afară, mai ales să se ducă la şcoală.
După cum povesteşte femeia, într-o dimineaţă, ca de obicei, băieţelul s-a pornit spre şcoală, iar ea se pregătea să plece la lucru. Din fericire, nu reuşise să plece când copilul ei s-a întors plângând acasă. Vizavi de grădiniţa „Licurici” fusese înconjurat de o haită de câini care lătrau, el nu poate povesti cum a scăpat de ei. „Nu ştiu, lasă să facă ce vor cu aceşti câini, dar în oraş ei nu trebuie să fie. Cei cărora le este milă să-i ia la ei acasă. Sănătatea copilului meu, ca fiecărei mame, îmi este mai scumpă decât toată această haită, şi voi, ziarul, nu trebuie să-i susţineţi pe aşa-zişii apărători ai animalelor fără stăpân. Nu trebuie să aşteptăm când se va întâmpla o nenorocire şi va fi prea târziu pentru a spune sau a întreprinde ceva”.
Există vreo ieşire din această situaţie? Sau întrebarea „ce-i de făcut” e veşnică?
