De la începutul lunii curente, în Republica Moldova au intrat în vigoare mai multe modificări legislative și administrative cu impact asupra cetățenilor, mediului de afaceri și instituțiilor publice. Noile prevederi vizează domenii precum protecția socială, piața muncii, educația, sănătatea, fiscalitatea, serviciile publice și regimul documentelor oficiale.
Salariul minim și salariul mediu, în creștere
Salariul minim pe economie a fost majorat de la 5.500 de lei la 6.300 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 15%. Pentru angajații din sectorul bugetar care au salarii sub acest prag sunt prevăzute plăți compensatorii, astfel încât venitul lunar să atingă nivelul minim stabilit prin lege.
Totodată, salariul mediu lunar prognozat pe economie a crescut cu 1.300 de lei și constituie 17.400 de lei. Acest indicator este utilizat la calcularea mai multor prestații sociale și contribuții. Potrivit Guvernului, actualizarea cuantumului va contribui la creșterea atractivității ofertelor de angajare, la motivarea angajaților și la asigurarea stabilității forței de muncă.
Remunerarea minimă a orei de muncă
Ca urmare a majorării salariului minim, ora de muncă este remunerată cu cel puțin 37,28 lei, pentru un program complet de 169 de ore pe lună.
Indemnizația la nașterea copilului, majorată
Indemnizația unică acordată la nașterea copilului a fost majorată cu 500 de lei și constituie, în prezent, 21.886 de lei. Prestația este acordată tuturor familiilor, indiferent de statutul ocupațional al părinților, și este finanțată din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2026 de această indemnizație vor beneficia aproximativ 36.439 de copii.
Reguli noi privind bursele pentru studenți
Bursele de studii sunt acordate exclusiv studenților care obțin o medie academică mai mare de 6,5, potrivit noilor reguli stabilite de Ministerul Educației și Cercetării. Măsura vizează stimularea performanței academice și direcționarea sprijinului financiar către studenții cu rezultate bune la învățătură.
Astfel, pentru studenții de la ciclul I – licență, cu excepția specialităților pedagogice, cuantumul burselor este diferențiat pe categorii: 1.295 de lei pentru categoria I, 1.105 lei pentru categoria II și 1.015 lei pentru categoria III. La ciclul II – master, bursa de studii are o valoare unică și constituie 1.390 de lei lunar.
Un regim special de susținere financiară este aplicat studenților de la specialitățile pedagogice, care beneficiază de burse majorate. Acestea variază între 2.430 și 3.110 lei, în funcție de categorie și anul de studiu, iar pentru studenții din anii terminali cuantumul burselor poate ajunge până la 3.620 de lei.
Totodată, pentru studenții cu performanțe academice deosebite sunt prevăzute burse de merit finanțate din bugetul de stat. Bursa Republicii are un cuantum de 4.250 de lei, Bursa Președintelui este stabilită la 3.860 de lei, iar Bursa Guvernului constituie 3.540 de lei.
Drepturi extinse pentru angajați
După expirarea perioadei de probă și acumularea a cel puțin șase luni de muncă la același angajator, salariații pot solicita condiții de muncă mai clare și mai stabile, inclusiv un program previzibil sau un contract pe durată nedeterminată. Angajatorul este obligat să ofere un răspuns în termen de 30 de zile.
Facilități fiscale pentru întreprinderile mici și mijlocii
Antreprenorii cu o cifră de afaceri de până la 100 de milioane de lei și cu cel mult 249 de angajați pot beneficia de aplicarea cotei zero la impozitul pe venit pentru profitul nedistribuit. Măsura are drept scop stimularea reinvestirii profitului și susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Modificări fiscale pentru persoane fizice
Impozitul pe dividende și câștigurile din criptomonede a fost majorat de la 10% la 16%. În același timp, câștigurile bursiere sunt impozitate diferențiat, cu cote cuprinse între 3% și 6%, în funcție de tipul tranzacției.
Majorări de accize la produsele din tutun
Prețul minim de referință pentru un pachet de 20 de țigarete a fost stabilit la 46,59 lei, cu aproximativ 4 lei mai mult față de anul precedent. Serviciul Fiscal de Stat avertizează că vânzarea țigărilor sub acest preț este interzisă, iar comercianții care nu respectă prevederile legale riscă amenzi cuprinse între 30% și 50% din valoarea stocului.
În anul 2025, prețul minim a fost de 42,35 lei, iar în 2024 – de 38,50 lei.
Medicamente noi compensate pentru pacienți
Lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu trei denumiri comune internaționale destinate pacienților cu diabet zaharat, hipertensiune arterială și afecțiuni care necesită tratament anticoagulant.
Pentru diabetul de tip 2 a fost inclus un preparat combinat pe bază de Sitagliptinum + Metforminum, de care vor beneficia aproximativ 8.000 de pacienți.
Pentru hipertensiunea arterială a fost introdus un nou preparat combinat, iar lista tratamentelor compensate a fost completată cu Apixabanum – un anticoagulant modern. Autoritățile estimează circa 1.600 de beneficiari anual, cu alocări de aproximativ 4,7 milioane de lei din fondurile de asigurare medicală obligatorie.
Roaming fără costuri suplimentare în Uniunea Europeană
Cetățenii Republicii Moldova pot utiliza serviciile de telefonie mobilă în statele Uniunii Europene fără taxe suplimentare, în condiții similare celor aplicate pe teritoriul național, ca urmare a alinierii la regimul „Roam like at home”.
Documente noi și modernizate
A fost introdus un nou document – cartea de rezidență, destinată străinilor cu drept de ședere, apatrizilor, refugiaților și persoanelor cu protecție umanitară. Totodată, autoritățile vor emite pașapoarte și documente de călătorie modernizate, dotate cu elemente biometrice avansate și coduri de identificare unificate.
Reguli noi în Programul „Prima casă”
Pentru creditele garantate de stat acordate în cadrul Programului „Prima casă” a fost stabilită o marjă maximă de până la 3% anual, aplicabilă contractelor încheiate începând cu această perioadă.
Taxă anuală pentru automobilele electrice
Proprietarii de automobile și motociclete electrice înmatriculate în Republica Moldova sunt obligați să achite taxa pentru folosirea drumurilor, în aceleași condiții ca și ceilalți participanți la trafic. Potrivit autorităților, neachitarea acestei taxe poate avea consecințe directe, inclusiv imposibilitatea efectuării inspecției tehnice periodice.
Pentru vehiculele electrice ușoare este instituită o taxă fixă. Astfel, proprietarii de mopede, scutere sau motorete electrice vor achita anual 300 de lei, iar pentru motocicletele electrice taxa este stabilită la 600 de lei.
În cazul autoturismelor complet electrice, cuantumul taxei este calculat în funcție de masa totală a vehiculului. Pentru automobilele cu o greutate de până la 1.500 de kilograme se aplică o taxă de 0,60 lei pentru fiecare kilogram. Vehiculele cu masa cuprinsă între 1.501 și 2.500 de kilograme vor fi taxate cu 0,90 lei/kg, cele între 2.501 și 3.500 de kilograme cu 1,20 lei/kg, iar pentru categoria 3.501–4.500 de kilograme taxa ajunge la 1,50 lei/kg. Autoturismele electrice care depășesc 4.501 kilograme vor achita o taxă de 1,80 lei pentru fiecare kilogram.
Autoritățile subliniază că sumele colectate din această taxă vor fi direcționate către întreținerea și modernizarea infrastructurii rutiere, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de circulație pe drumurile publice.
Facilități pentru moldovenii reveniți din diaspora
Cetățenii care revin cu traiul în Republica Moldova pot introduce în țară obiecte de uz personal fără plata drepturilor de import, în limitele stabilite. Noile prevederi extind criteriile de eligibilitate pentru autovehicule: vârsta maximă admisă crește la 10 ani, valoarea – până la 550.000 de lei, iar capacitatea cilindrică – până la 3.000 cm³.
Beneficiarii vor semna o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă obligația de a rămâne în țară cel puțin trei ani.





















