Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a publicat pe pagina sa web informații despre ce este coronavirusul de tip nou și cum să ne protejăm de acesta. COVID-19 este o tulpină de coronavirus care nu a fost identificată la oameni înainte de raportarea focarului din Wuhan, China, în decembrie 2019 . Coronavirusul cauzează boli respiratorii și poate fi transmis de la persoană la persoană, de regulă, după contactul strâns cu pacientul infectat, de exemplu, într-o gospodărie, loc de muncă sau centru medical, transmite IPN.
Ca și în cazul altor boli respiratorii, infectarea cu COVID-19 poate cauza simptome ușoare, inclusiv nas înfundat, gât inflamat, tuse și febră. Poate fi mai grav pentru unele persoane și poate duce la pneumonie sau dificultăți de respirație. Mai rar, boala poate fi fatală. Persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni preexistente (cum ar fi, diabet și boli cardiace) par să fie mai vulnerabili la îmbolnăvirea gravă cu virusul.
Noul coronavirus este un virus respirator care se răspândește în primul rând prin contactul cu o persoană infectată prin picăturile respiratorii generate atunci când persoana, de exemplu, tușește sau strănută, sau prin picături de salivă sau scurgeri nazale. Este important ca toți să practice o igienă respiratorie bună. De exemplu, să strănute și să tușească în cotul îndoit sau să folosească un șervețel pe care să îl arunce imediat într-o ladă de gunoi închisă. De asemenea, este important ca persoanele să-și spele mâinile regulat fie cu un produs de mâini bazat pe alcool, fie cu săpun și apă.
Este important să fie menținută distanța de cel puțin 1 metru de la persoanele care tușesc, strănută și au febră. Gura, nasul și ochii nu trebuie atinse cu mâna pentru a nu transfera virusul. Purtarea unei măști medicale poate contribui la limitarea răspândirii bolilor respiratorii.
Persoanele care prezintă simptome de răceală trebuie să consulte un medic. Pacienții trebuie să informeze prestatorii de servicii medicale dacă au călătorit în decursul a 14 zile înainte de dezvoltarea simptomelor sau dacă s-au aflat în contact strâns cu cineva care este bolnav cu simptome respiratorii.
Potrivit rapoartelor recente, ar putea fi posibil ca persoanele infectate cu COVID-19 să fie molipsitoare înainte de a manifesta simptome semnificative. Totuși, în baza datelor actualmente disponibile, persoanele care au simptome cauzează majoritatea răspândirii virusului.
Medicamente specifice recomandate pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus nu există. Totuși, cei infectați cu COVID-19 trebuie să primească îngrijire adecvată pentru ameliorarea și tratarea simptomelor, iar cei care suferă de afecțiune gravă trebuie să primească îngrijire de sprijin optimizată. OMS contribuie la coordonarea eforturilor pentru elaborarea medicamentelor pentru tratarea COVID-19 cu un șir de parteneri.