Cum spunea cr0nicarul:„Lucoarea vine de la răsărit”, așa vor să facă cei de la vârful puterii din R. Moldova cu împrumutul rusesc. Trâmbițat inițial de 500 mln dolari, apoi de 300 mln, până la urmă a ajuns la 200 mln euro. Promisiunile deșarte curg în republică (să nu le spunem altfel) de aproape 30 de ani, dar au crescut în intensitate în ultimii 3-4 ani. Cei de jos, alegătorii, nu numai că acceptă, dar de fiecare dată devin complici. Când? În ziua alegerilor, tot pe ei îi aleg. Începând cu anii 2015-2016, se declara sus și tare, că miliardul de dolari, furat tot de ei, va fi găsit și întors cetățenilor. Averile sechestrate ale devalizatorilor Băncii de Economii și nu numai chiar sub nasul nostru în 2020 revin la foștii stăpâni. Să nu uităm de salariile exagerate de la Banca Națională a Moldovei, de la ANRE și de la alte agenții de 159 mii de lei lunar și cu pensii de peste 30 mii de lei! Voi, moldoveni, ce veți alege în continuare?