În primele nouă luni ale anului curent au fost înregistrate 9,8 mii de sesizări și autosesizări despre cazurile de violență domestică, cu 1,8 mai multe decât în aceeași perioadă din 2019. Pentru informarea populației și prevenirea violenței în familie, Inspectoratul General al Poliției a lansat campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al IGP, în totalul cazurilor de violență, 630 au fost legate de violența în familie, urmate de 15 cazuri de omor intenționat, 21 de cazuri de viol și 9 cazuri de violență sexuală. În aceeași perioadă de timp, peste o mie din victimele înregistrate sunt femei, în 62 de cazuri sunt femei cu copii, 48 de victime sunt bărbați și 33 sunt copii. Poliția a eliberat 3,6 mii de ordine de restricție în regim de urgență și peste 500 de ordonanțe de protecție, în creștere față de anul trecut.
În cadrul campaniei au fost lansate două spoturi informative care sunt rulate la TV și pe platformele de social media. Primul spot social este adresat femeilor cu îndemnul și încurajarea de a apela la serviciul 112 atunci când se află în pericol de abuz, iar cel de-al doilea spot conține informații generale despre normele legale țintite agresorilor în cazuri de violență în familie.
Potrivit poliției, femeile care trec prin violență trebuie, primul rând, într-un loc de siguranță, să sune la 112 și să aștepte intervenția organelor de poliție. În cazul în care de urgență trebuie să părăsească casa, trebuie să se asigure că are o cheie de rezervă, bani, haine de schimb și acte de identitate. Pentru a nu fi urmărită de agresor, e bine să dețină un telefon cu o cartelă diferită, despre care să știe doar ea. La secția de poliție va fi îndrumată pe tot procesul ce va urma ulterior.
Pentru prevenirea violenței, persoanele pot suna și la telefonul de încredere pentru femei: 0 8008 8008, unde vor beneficia de consiliere și suport.
Violența domestică este o infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Agresorii familiali intră imediat sub supravegherea nemijlocită a Poliției, care are dreptul să aplice ordin de restricție sau ordin de urgență. Astfel, agresorul va fi obligat să părăsească temporar locuința comună ori să stea departe de locuința în care se află persoana agresată.