Pitite printre copaci, de cele mai multe ori fiind nuci și cireși. Modeste, având înveșnicite bunătatea țăranilor noștri în acele ferestre micuțe, denumite pe bună dreptate „ochiuri”. În pereții vopsiți cu var și cu puțină „sineală”, care le da culoarea cerului în miez de vară, în acele uși mici și ele, care nu aveau geamuri, poate doar cele de la „casa mare” și care arăta importanța deosebită a acelei odăi pentru familie, în țolincile țesute de femeile de la sat în miez de noapte la lumina opaițului sau a candelei, ori iarna când nu mai aveau lucrări pe câmp și așternute pe podeala de lut vopsit cu un amestec din excremente de la oi și apă. Nimic în aceste case nu era de lux sau și dacă era, constau din acele amintiri care mai persistă în aer, în faptul că aceste construcții au fost martore la scrierea istoriei neamului nostru. Acestea sunt vechile case țărănești ale moldovenilor.
Cum de mai rezistă anilor, chiar dacă nu au o temelie și sunt construite după o tehnică străveche de secole – cea din „furci”? Există vreo lege care ar conserva aceste relicve ale neamului? Câte case de felul acesta mai sunt în raionul Ungheni? Răspunsuri la aceste întrebări am încercat să găsim la Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni.
„Dacă e să vorbim de vreo lege, atunci ea nu există. Puținele case care au rămas sunt proprietate privată și statul nu poate interveni ca să le conserveze”, ne spune Vasile Iucal. Unica pârghie a conducerii este să facă un muzeu al satului, unde să se regăsească aceste case. S-au făcut încercări de realizare a unei instituții muzeale de acest gen și la Chișinău, dar și la Ungheni, potrivit interlocutorului meu. Dacă la Chișinău un pic lucrurile s-au mișcat, atunci la Ungheni au rămas numai la etapa de încercare.
„Încă în anii 90 am manifestat interesul de a face acest muzeu în zona așa-numitului Parc Francez. Chiar am găsit și o bisericuță din lemn din satul Mânzătești, însă a venit criza și aici s-a oprit inițiativa noastră”, cu regret în glas adaugă muzeograful. Dacă ar reveni la acest proiect? Iucal zice că da: „Chiar dacă e unul complicat și foarte costisitor, aș reveni, pentru că se merită banii și munca. Ar oferi zonei o altă imagine, una pitorească, dar ar deveni și un loc turistic, ceea ce ar aduce bani la bugetul municipiului”. Dacă autoritățile ar dori să realizeze acest proiect îndrăzneț, ar trebui să se miște rapid, fiindcă, conform spuselor specialistului, în zona Ungheniului au rămas foarte puține case vechi țărănești. „Pe valea Culei, în satele Petrești și Cetireni, chiar și în cartierul Dănuțeni se mai găsesc. Dar sunt puține. Ar trebui să fie luate la evidență de către Secția Cultură și Turism și muzeu. Noi știam vreo câteva, însă când ne-am dus la fața locului ele nu mai erau, fiind demolate de către noii stăpâni. Acele elemente tradiționale – horboțica de la cerdac, frontonul sau pridvorul – le pun pe foc sau, chiar dacă decid să ni le dea, vor un preț prea mare, crezând că noi facem avere din asta”, mai zice istoricul.
Casa lui Irimia Pascari din Petrești. O casă fără temelie, dar care rezistă intemperiilor anilor
Despre această casă, construită încă la sfârșitul secolului XIX din „furci”, avea să ne povestească Galina Moraru, specialistă în cadrul Secției Cultură și Turism. Aici au crescut generații de meșteșugari, dintre care amintim hămurari, butnari, strungari. Chiar cel care o moștenește, Mihail Pascari, este hămurar. „Iată moș Mihail, căruia noi îi spuneam bunel, fiindcă era de o bunătate enormă, a avut grijă de această casă, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familii”, spune Galina Moraru.
Cum de s-a păstrat până în aceste zile, trecând prin două războaie mondiale, prin vremuri grele? „Nu are temelie, e construită din „furci” și iată că a rezistat. Cred că datorită faptului că a fost locuită de oameni gospodari și de o bunătate rară”, specifică intelocutoarea noastră. Acum de ea are grijă o rudă de-a familiei Pascari. „Nu a schimbat nimic. Același geamuri, aceleași uși, aceeași prispă, același cerdac. Unicul lucru care a fost schimbat este acoperișul. Acum e din foi de ardezie”, adaugă speciliasta.
Casele țărănești sunt construite după o tehnică de pe la crearea lumii
Vasile Iucal menționează că ceea ce-i tradițional la casele din zona Ungheniului este simplitatea. Casele aveau 3 odăi: tinda, camera de zi, care era și bucătărie, dormitor, cea de-a treia fiind „casa mare”. Ele au fost construite în tehnica „furci” – schelet din lemn, completat cu lut. Specialistul ne spune că este o tehnică străveche, care ar data chiar de la crearea lumii.
