Anual, în perioada februarie-decembrie, pe întreg teritoriul țării se desfășoară campania „Să citim împreună”, care scopul de a promova lectura și a autorilor autohtoni contemporani în satele și orașele Republicii Moldova. În cadrul desfășurării ei s-au implicat bibliotecile publice și școlare, precum și alte instituții educaționale.
Campania a avut loc și în raionul Ungheni, avându-le ca invitate pe scriitoarele Larisa Turea la Costuleni și Maria Pilchin la Biblioteca Publică din satul Valea Mare.
,,Cartea foametei” – trecut și suferință
Recent scriitoarea Larisa Turea a lansat cea de a 5-a ediție a cărții „Cartea foametei” la Biblioteca Publică din satul Costuleni, în cadrul Campaniei Naționale „Să citim împreună”, realizată de Biblioteca Națională „Ion Creangă” din Chișinău.
Potrivit scriitoarei, la această carte s-a lucrat ani buni pentru a aduna istorii și documente, mărturii ale celora care au trecut prin foametea organizată de sovietici în anii 1946-1947.
„Vreau să menționez că tot ce am adunat a fost interzis mult timp pentru a fi publicat. Prima ediție a fost publicată în anul 1991, care a inclus 50 de interviuri. Următoarea ediție, cea de la București a fost completată cu mai multe documente de arhivă, pe care cu greu le-am obținut pe ascuns. Cea de a doua ediție a apărut în anul 2008. Toate au aceeaşi prefaţă, semnată încă-n 1991 de maestrul Ion Druţă. A urmat mai apoi și celelalte ediții, s-a reușit acest lucru cu mare greu, căci editurile nu acceptau publicarea lor”, a menționat scriitoarea în debutul întâlnirii.
Larisa Turea a relatat celor prezenți că nu a fost deloc ușor să editeze asemenea carte-document cu istorii destul de triste din viața basarabenilor: „Este ceva de groază prin ce au trecut conaționalii noștri, foamete, înjosire și dezumanizare. Mă bucur că nu toți oamenii și-au mâncat copiii sau părinții. Unii din ei au rămas să supraviețuiască pentru că s-au ajutat, nu s-au pârât acolo unde comunitatea a fost mai puternică. Prin ei am supraviețuit și noi, fiind urmașii celor care au rezistat”. Potrivit profesoarei de istorie, moderatoarea evenimentului Eudochia Goian, în satul Costuleni, mai sunt persoane care au trecut prin foamete și chinuri. Unele din ele au fost invitate la întâlnirea respectivă. Acestea au povestit istoriile lor triste din acele vremuri grele.
„M-am născut în anul 1940, iar la vârsta de 6 ani am cunoscut ce e foametea, un chin greu de suportat. Foarte mulți oameni din satul nostru s-au pierdut. Mureau ca muștele, se trecea pe lângă ei fără nepăsare, căci toți erau necăjiți și lihniți de foame. Pe cel care murea îl luau pe un țol și îl duceau la groapă. Era iarnă și nu aveam ce mânca, dar în sat era o cantină de unde ni se dădea un fel de ciorbă, doar 200 de grame de suflet și câte 100 de grame de pâine. Nu ne săturam și mâncam chiar și frunze de agud, lăstari de viță-de-vie și de salcâm. Era un fel de buruiană, troscot se numea, ne așezam cu fratele meu pe pântece și pășteam ca vitele. Primăvara anului 1947 nu se prea făcuse grâul, că pământul era ars de bombe”, a ținut să povestească Eugenia Slavenschi din Costuleni. Larisa Turea a mai povestit că în „Cartea foametei” are multe asemenea istorii triste despre care mult timp nu s-a permis să se vorbească pentru a nu-i da în vileag pe cei care fără pic de milă a înjosit poporul nostru.
„De unde a pornit foametea în Republica Moldova? Chiar dacă seceta se repeta odată la zece ani, acest lucru nu era atât de grav, căci oamenii aveau rezerve, dar sub pretextul impozitelor au strâns toate alimentele de la oameni, au colectat tot ce au putut de la populație, mințindu-i ca să intre în colhoz. Secetă a fost și peste Prut, dar acolo oamenii nu s-au mâncat unii pe alții, pentru că au judecat altfel. La noi oamenii au fost aduși la stare de fiară în scurt timp, căci în asemenea fel se coboară foarte ușor această treaptă a evoluției umane, până la a deveni un animal păscător, din păcate. Foametea este o mare umilință, te face să te simți inferior, te dezumanizează”, a mai ținut să remarce scriitoarea.
Multe a avut de suferit și Elena Prepeliță, cea mai în vârstă persoană din satul Costuleni, care are 93 de ani. Dânsa a povestit cum familia ei s-a luptat cu foamea ce i-a pus la grele încercări: „La noi în sat în acel timp era un magazin de unde ni se dădea doar jumătate de kilogram de grăunțe pentru întreaga familie, timp de o săptămână, dar când o măcina jumătate rămânea în râșniță. Eram 4 în familie și nu ne ajungea, tata era om zdravăn și avea nevoie de mai multă mâncare. Mama amesteca acea făină ca să ne ajungă”.
La întâlnire au fost prezenți elevii, profesori și utilizatori ai bibliotecii, care la rândul lor au pus un șir de întrebări scriitoarei. La finalul întâlnirii, Larisa Turea a împărțit autografe și cărți celor prezenți.
„Doggy”- cartea care ne arată că nu există copii dificili, ci situații-limită
La întâlnirea cu scriitoarea Maria Pilchin, un grup de copii din clasele primare de la gimnaziul din localitate au discutat despre cartea „Doggy”, lucrare care i-a impresionat mult pe copii, dar și pe cei maturi.
Potrivit scriitoarei, „Doggy” este o povestire pentru copii, adolescenți și adulți despre școală, cu bunele și relele sale, despre un copil vulnerabil în sens social și familial, așa cum țara și apropiații lui trăiesc într-o tranziție continuă și incertă. Un volum despre carte și bibliotecă, ambele salvatoare, despre faptul că nu există copii dificili, ci situații-limită în care ajunge generația tânără.
De ce „Doggy”? Trebuie să recunoaștem că am avut mai multe titluri pentru această carte, dar m-am gândit că „Doggy” redă mai bine conținutul ei, căci ce înseamnă „Doggy”, semnificația ar fi: ai grijă de câini sau ferește-te de câini. Chiar dacă titlul e simplu, aici sunt ascunse lucruri mai complicate or, „Doggy” înseamnă câine, câinește, viață de câine, adică este viața pe care o trăim, o viață pe care o trăiește fiecare, atunci când este supărat și constată în felul următor:
M-am simțit ca un câine, duc o viață de câine și alte calificative. Eroul cărții este un copil, care suferind de bullying este marginalizat din cauza unor situații din familia din care provine, unele împrejurări nefaste pe care le trăiește”, a ținut să remarce Maria Pilchin, autoarea cărții.
În cartea sa, Maria Pilchin mai menționează și alte aspecte prin care a trecut sau trece societatea noastră: „Migrația și traumele pe care le produce aceasta constituie fundalul narațiunii. O carte a depășirii și a devenirii. Simbolul canin e despre violență, afecțiune, iertare, fidelitate și suferință cu dinții încleștați. O carte în care visele te salvează de realitatea crudă, în care ați imagina înseamnă a te proiecta în viitor, a fi, a evolua ca individ, ca specie.Scrisă cu talent, delicat și ferm, povestea lui Doggy construiește o lume care te captivează prin tragedia și ironia ei ” subliniază Elena Taragan, cercetătoare, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Chișinău.
„Este foarte educativă această carte, nu doar pentru copii, dar și pentru, noi, maturii, căci reflectă niște realități prin care trece sau se confruntă societatea noastră. Eu cred că utilizatorii bibliotecii o vor citi cu mare interes”, a menționat bibliotecara, Larisa Antoci.
În cadrul întâlnirii de la Costuleni, dar și de la Valea Mare, Maria Harea, specialistă la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău a menționat că în cadrul Campaniei Naționale 2024 „Să citim împreună”, vor mai fi promovate cărțile: „Aventuri hazlii pentru adulți și copii” de Ionela Hadârcă și „Minunea” de Elena Baciu-Mihailov și Aliona Bereghici; „Terasa galbenă” de Arcadie Suceveanu și „Cu romanul în vacanță” de Grigore Chiperi.
