Azi mergem să facem cunoștință cu un om, despre care cititorii din Ungheni vorbesc ca despre o persoană deșteaptă și inteligentă. Știm despre el doar că este polițist, numele lui e Oleg Iurii.
— Spuneți, cine sunteți, de unde?
— Sunt din Ungheni. Până în clasa a IX-a am studiat la liceul „Ion Creangă”, pe atunci – școala nr. 2, clasa a XII-a am terminat-o la liceul „Vasile Alecsandri”, după care am fost înscris la colegiul de poliție „Dimitrie Cantemir”. După absolvirea acestuia, am venit să lucrez aici. Peste un an am intrat la Academia „Ștefan cel Mare”, secția fără frecvență.
— De ce alegerea a căzut anume pe Colegiul de Poliție?
— A fost dorința părinților mei, iar eu sunt singurul lor copil și nu puteam să le refuz această dorință. Cu atât mai mult, cu cât a propus acest lucru mama. În plus, atunci când învățam în clasa a XII-a, la noi venea un ofițer de poliție, ne vorbea despre serviciu, ne invita la studii și m-am gândit – de ce să nu mă duc. Am depus actele la Academia de Poliție, dar nu mi-a ajuns un punct și m-am dus la colegiu, care există și acum, și nu regret — știu ce înseamnă să trăiești doi ani în cazarmă. După facultate am venit la Inspectoratul de Poliție din Ungheni și am fost trimis șef al postului de poliție din Năpădeni. De atunci au trecut deja 12 ani, în acest timp am lucrat în diferite funcții în alte sate și în Ungheni… Azi sunt șef al sectorului de poliție nr. 1 din Ungheni.
— Acum întregul oraș e pe răspunderea dvs.?
— Orașul și comuna Zagarancea, și în subordine am 9 polițiști de sector în Ungheni și 1 – în Zagarancea, plus două posturi vacante.
— În sate oamenii sunt mai sensibili, mai buni?
— Vreau să menționez că în localități noi lucrăm nu chiar cu cei mai buni oameni, dacă putem spune așa. Dar în Năpădeni, de exemplu, un sat îndepărtat de centrul raional, oamenii, într-adevăr, sunt ospitalieri, sinceri. În același timp, când lucram acolo, microbuzul circula doar o dată pe zi, după lucru trebuia să vin acasă cu mașini de ocazie, așa că am trăit la gazdă și această familie mi-a devenit foarte apropiată.
— Polițiștii au viață personală?
— Au, uneori, (zâmbește). Se întâmplă că familia suferă din cauza muncii noatre, pentru că noi trebuie să lucrăm și în week-end și în zilele de sărbătoare. Nu degeaba se spune că atunci când oamenii se odihnesc, poliția lucrează, apără liniștea. Însă poliția lucrează și atunci când lucrează oamenii.
— Unde v-ați întâlnit jumătatea?
— În 2004 am făcut practica de stat în Valea Mare, acolo am întâlnit-o. Când învățam la școala din Ungheni nu-mi ardea de fete, știam doar de carte.
— Cum sunt tinerii de azi?
— Altfel decât cei din trecut. Puțini se gândesc la învățătură, mai ales dacă părinții se află peste hotare. Desigur, sunt alții foarte perseverenți, insistenți care obțin ceea ce își doresc.
— Satul și orașul au specificul lor, poate, în sate mai mult se bea, se comit acte de huliganism, iar în oraș se fură?
— Fiecare localitate are specificul său. Nu se poate de evaluat la fel, de exemplu, Sculeniul, Petreștiul și Cornova. Aici trece traseul principal, aici oamenii sunt altfel, cu atitudini diferite față de poliție. Vremurile lui nenea Stiopa au trecut. Și acum toată munca are scopul de a aduce polițistul mai aproape de cetățeni. Dar oricum, dacă n-au furat de la mine, chiar dacă am văzut acest lucru, nimic nu voi spune. Iar orașul, desigur, nu este un sat, aici e o fluctuație permanentă, aici tinerii vin să se relaxeze. Apropo, în insituțiile de divertisment se comit cele mai multe încălcări. Acum a devenit o problemă acută și parcarea neautorizată a vehiculelor, din care cauză inspectoratul creează echipe mobile care patrulează orașul. Mașinile sunt lăsate pe gazon, pe trotuare, uneori, nu poate trece ambulanța, mașina de stins incendii.
— Oamenii simpli sunt de vină când împotriva lor se comite o infracțiune?
— Da, se întâmplă că oamenii provoacă acest lucru. Într-un timp, la piața centrală se săvârșeau foarte multe furturi, polițiștii patrulau cu forțe de 3-4 ori mai mari decât de obicei. Analiza datelor statistice arată că oamenii nu-și păzesc bunurile materiale. Se întâmpla așa, că o femeie scotea din geantă portofelul, îl deschidea demonstrativ, ca să arate câți bani are. Tot așa e cu furturile din apartamente. Înainte erau cazuri când lăsau cheile de la apartamente sub covorașul de la ușă. Nu, infractorii nu caută cheile sub covor, ei urmăresc, analizează.
— Cum sunteți când dezbrăcați uniforma?
— Încerc să găsesc întotdeauna timp pentru familie, pentru soție și fiică. Ce-i drept, 24 de ore pe zi păstrăm legătura cu serviciul.
