Se știe că viața este e o călătorie, un tren în care urcăm și coborâm. Pe parcursul ei ne lovim de surprize plăcute, sau mai puțin încântătoare, tristeți, sau bucurii, în funcție de cum ni le aranjează soarta.
„În viață sunt patru pași de parcurs: fapta, cuvântul, gândul și sentimentul. Mai întâi vom învăța să nu acționăm rău, apoi să nu vorbim rău, apoi să nu gândim rău. Și abia apoi, poate că vom reuși (sau poate că nu) vom învăța să nu avem sentimente rele față de nimeni”, Piotr Mamonov, filosof, poet, muzicant, actor rus.
Reieșind din aceste reguli nescrise ale vieții, deducem faptul că a fi mereu conștienți de ce și cum vorbim și gândim, sau ce fel de sentimente nutrim față de cei ce ne înconjoară, depinde acea călătorie prin labirinturile vieții.
Călătoria vieţii are pentru unii un parcurs foarte uşor, pentru alţii nemeritat de greu. Unii îşi pierd trenul, ratându-şi viaţa, alţii care sunt la un pas să urce în acest tren se împiedică, se accidentează şi părăsesc viaţa, urcând la cele veşnice. Raportat la aceste afirmații mă duc cu gândul la o familie din raionul Ungheni în care 5 copii recent și-au pierdut mama în floarea vieții. Am fost martoră, văzând-o într-o secție de spital, condusă într-un cărucior de către soțul ei, la fel de tânăr, care spera că într-o zi soția suferindă se va face bine.
O altă scenă ce mi s-a perindat în fața ochilor în acel moment, a fost un domn care se adresa internauților prin intermediul rețelelor de socializare de a ajuta această familie aflată în impas. În semn de solidaritate și compasiune, bărbatul a donat o sumă de bani familiei în speranța că femeia se va face bine. Boala nemiloasă, însă a smuls-o din cuibul familial, lăsând în urmă copilașii orfani și un soț răpus de durere.
Viața grea cu care se confruntă în continuare familia respectivă a fost reflectată de un alt domn cu suflet mare, care a realizat faptul că, condițiile de trai ale familiei nici pe departe nu sunt cele mai bune. Pătruns de simțul carității, acesta a purces la colectare de fonduri pentru a le procura copiilor o casă și a le asigura liniștea și confortul sufletesc. După o scurtă perioadă bărbatul a anunțat cu mândrie că în curând copiii vor avea o locuință a lor, grație oamenilor cu suflet mare, care au donat pentru a rezolva problema familiei încercată de soartă.
Mi-am zis atunci: „În trenul vieții poți întâlni oameni buni, înzestrați cu vorba și gândul bun, cu sentimentul frumos, sufletul mare și receptivi la durerea străină”.
