Bustul lui Dumitru Matcovschi, instalat pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, va fi inaugurat duminică, 1 decembrie, transmite IPN.
Lucrarea este realizată de sculptorii Victor Macovei, Ruslan Tihonciuc și arhitectul Victor Vieru. Echipa de artiști a fost selectată în baza unui concurs municipal deschis, precizează un comunicat de presă al Primăriei.
Cheltuielile pentru realizarea conceptului și instalarea bustului (480 de mii de lei) au fost acoperite din sursele bugetului municipal.
Scriitorul-academician Dumitru Matcovschi este un simbol al Mișcării de Renaștere Națională din anii ʼ90. A semnat peste 50 de volume de poezie, proză și dramaturgie. Este titular al ordinelor „Meritul Cultural”, „Steaua României” în grad de Comandor şi „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție în Republica Moldova. În anul 2009, la jubileul de 70 de ani, Dumitru Matcovschi a devenit „Cetățean de onoare al municipiului Chișinău”. Poetul a decedat în anul 2013.