Șoferii de vehicule cu o greutate de până la 3,5 tone, care se vor afla pe perioade scurte de timp în Bulgaria sau o vor tranzita, vor plăti de la 1 ianuarie 2026 o nouă taxă rutieră de 4,09 euro, transmite IPN.
Potrivit decretului emis de Guvernul de la Sofia, noua măsura prevede introducerea vinietei de o zi pentru vehicule cu o greutate de până la 3,5 tone, cum ar fi autoturismele, SUV-urile și microbuzele mici.
Autoritățile bulgare au explicat că noua taxă urmează principiul proporționalității și regula creșterii valorii, odată cu scurtarea perioadei de valabilitate, în linie cu sistemele de tarifare existente pentru alte viniete.
Totodată, pentru vehiculele grele sau de mari dimensiuni, care vor circula fără autorizațiile necesare, noul cadru legal prevede o taxă compensatorie în valoare de 1 200 de leva, echivalentul a circa 613,55 de euro.
Noua măsura include actualizări privind utilizarea specială a drumurilor prin amplasamente comerciale, care includ și stațiile de încărcare pentru vehicule electrice, în lista facilităților care necesită autorizație. Mai mult, drumurile expres vor avea aceleași taxe ca și autostrăzile, iar noile reglementări introduc și tarife pentru entitățile care verifică furnizorii de servicii electronice de taxare rutieră.
Bulgaria își aliniază astfel sistemul de taxe la normele europene, pregătindu-se de adoptarea monedei euro și modernizarea legislației în transporturi. Moneda euro va înlocui leva bulgară din 1 ianuarie 2026.























