Poporul, deși nu prea sârguincios, cu încetul se pregătește să întâmpine noul an. Cu ce, de obicei, începe pregătirea?
Cu pomul de Crăciun. Celor care păstrează brăduții din masă plastică în dulap le este mai ușor – i-au scuturat de praf și gata. Dar dacă nu îl ai, ca să cumperi un pom artificial poți merge la piață, deși, sincer vorbind, mi s-a părut că oferta de acolo deocamdată nu este prea bogată, iar prețurile sunt impresionante – 200, 400, 600 și 860 de lei.
Ce să facă iubitorii simbolului viu al Anului Nou, al brăduților cu miros de cetină și de prospețime, pe care nu îi sperie nici acele care se scutură peste câteva săptămâni? Potrivit lui Victor Gorincioi, inspector în garda forestieră la ÎS „Silva-Centru” Ungheni, coniferele vor apărea în vânzare, dar vor fi puține, circa 500 de pomi. Care va fi prețul lor? Vreo 50 de lei metrul. Dar în capitală metrul costă 36 de lei? Cică, acest preț e pentru angajați.
Ce fel de brăduți se împodobesc în sate? Galina Varvariuc, primara comunei Valea Mare, a spus că ea, înainte de a aduce un brad în casă, îl împodobește pe cel din centrul satului, vizavi de primărie. Înainte făceau rost de brazi vii, anul trecut au făcut unul din crengi, iar anul acesta au procurat unul cu înălțimea de 4 metri, artificial, care, crede dânsa, va ține vreo cinci ani. Bradul e frumos, l-au împodobit cu beculețe care luminează noaptea. Ce-i drept, unii săteni sunt nemulțumiți, ar fi vrut unul viu, natural, dar să nu uităm că pretutindeni se trece la cei artificiali. În case sătenii împodobesc brazi artificiali, de obicei, acolo unde sunt copii. Anul acesta sărbătoarea lângă bradul principal din sat va avea loc pe 29 decembrie. Deși oamenii întâmpină anul nou în fond pe stil vechi, la această sărbătoare mulți vin, anul trecut au fost peste 200 de persoane.
Grigore Vlas, specialist la Inspectoratul Ecologic Ungheni, a menționat că acasă încă nu au împodobit bradul, care, de obicei, e artificial. De câțiva ani instalează un asemenea pom și deocamdată nici nu s-a vorbit de unul viu. Totodată dânsul a spus că gospodăriile silvice, în pepiniere, cresc conifere special pentru vânzare. Se pare că acest an ÎS „Silva-Centru” are licență eliberată de Inspectoratul Ecologic de Stat pentru tăierea unui anumit număr de copăcei. Dacă sunt oameni cărora le sunt pe plac pomuleții vii, nimeni nu le interzice să-i cumpere, principalul lucru e să nu îi taie în mod ilicit.