700 de lei li se promite de Anul Nou celor 600 de mii de pensionari care se află la ”odihnă bine meritată” și primesc mai puțin de 2000 de lei. Iată și realitatea după mult lăudata reformă a pensiilor realizată de către democrați. În așteptarea pomenilor, vârstnicilor nici nu le trece prin cap că cineva care a fost mai cineva ca ei primește pensii și de 20-30 de mii de lei, că în țară sunt totodată zeci, sute de întreprinderi, agenții, inspecții, departamente, de care ei nici nu au auzit vreodată, dar care au conducători și angajați cu automobile la scară, cu salarii de 50-70 de mii de lei, iar toată munca lor se rezumă la semnarea unor hârtii, de cele mai multe ori fiind chiar inutile. Cei care s-au perindat și se perindă la guvernare, până a ajunge în fotoliile moi, se angajau și se angajează să stabilească echitatea socială, ca după ce se văd cocoțați în vârful piramidei puterii să uite de toate și de toți. Drept zice o vorbă din bătrâni: bogatul nu crede săracului…