„Blestemul Svetlanei. Povestea fiicei lui Stalin” de Beata de Robien este o carte pe care trebuie să o citești. Apoi să o recitești. Și iar să o recitești. Și atunci când, poate, timpul sau viața te fac să uiți cât de crude și nemiloase pot fi regimurile totalitare, să o iei din nou în mână și să o citești.
Aceasta nu este doar o biografie a Svetlanei Aliluieva, fiica dictatorului sovietic Iosif Stalin.
Este o poveste despre tragedia umană, despre prețul greu al moștenirii unui nume care a semănat teroare și moarte. Este o mărturie a luptei unui om de a-și găsi propria identitate, de a rupe lanțurile trecutului, de a scăpa din umbra tatălui său, care a fost cândva cel mai temut lider al lumii. „Încă din copilărie, mi-a fost inculcat comunismul şi credeam în el, ca toţi cei din generaţia mea. Dar, puţin câte puţin, devenind adultă, căpătând experienţă, am început să cred altceva. Era lui Hruşciov, o anume libertate, al XX-lea Congres al PCUS au însemnat mult pentru cei de vârsta mea. Am început să gândim liber, să judecăm, să discutăm şi nu ne mai ataşam automat de ideile primite de-a gata. În plus, religia m-a schimbat mult. Am crescut într-o familie în care nu se vorbea niciodată despre Dumnezeu. Dar când am devenit adultă am descoperit că este imposibil să trăieşti fără să-l ai pe Dumnezeu în suflet. Începând din acea zi, dogmele comunismului şi-au pierdut pentru mine orice semnificaţie“. (fragment din carte)
Svetlana nu și-a ales viața, dar a încercat să o schimbe. A crescut în luxul rece al Kremlinului, fără a înțelege cu adevărat suferințele poporului sovietic. A fost înconjurată de tăcere, de frică, de misterele unui regim care înghițea oameni și le ștergea existența. Dar, spre deosebire de alții, ea și-a pus întrebări. Și când a început să afle răspunsurile, nimic nu a mai fost la fel.„Oamenii fug, mor, nu mai au nimic de mâncare, dispar. Totul este cu susul în jos, dar, în acest haos, numai dragostea mai dă sens vieţii”.
În 1967, Svetlana a fugit din Uniunea Sovietică, lăsând în urmă tot ce avea – inclusiv copiii.
A sperat că Occidentul îi va oferi libertatea, liniștea, șansa de a fi doar ea însăși, nu „fiica lui Stalin”. Însă destinul i-a fost marcat de exil, de neîncredere, de un dor sfâșietor și de o căutare continuă a unui loc pe care să-l numească „acasă”.
Beata de Robien scrie această poveste cu o sensibilitate extraordinară, reconstituind detalii istorice și momente intime din viața Svetlanei. Cartea nu este doar o incursiune în trecut, ci și un avertisment despre cum istoria se poate repeta atunci când uităm lecțiile ei.
De aceea trebuie să o citim. Să o recitim. Să nu o uităm. Fiindcă povestea Svetlanei nu este doar despre ea – este despre toți cei care au trăit în umbra dictaturilor, despre toți cei care au încercat să-și găsească libertatea într-o lume care nu le-a permis să fie altceva decât ceea ce trecutul lor le-a impus.
