Frații Egor și Vladimir erau mereu nedespărțiți. Diferența dintre ei era numai de doi ani, Egor avea patruzeci de ani, iar Vladimir patruzeci și doi.
La caracter Egor era mai îndrăzneț, cu inițiativă, el era capul la toate aventurile lor din copilărie și până în prezent, Vladimir era mai timid, mereu în spatele lui, în umbra lui.
Erau o familie unită, prietenoasă, mai aveau trei surori: Lenuța, Catinca și Daria. Ele de tinere s-au căsătorit, carte nu au învățat, dar erau foarte bune gospodine. Toată vara se ocupau de culturile agricole, aveau pământ, vite, oi, porci care trebuiau îngrijiți, iar iarna se ocupau de țesut. Țeseau foarte frumoase covoare, le mersese vestea și în satele vecine.
Satul lor natal era Rândunica, sat mare moldovenesc de la sudul Moldovei, cu case nu prea mari, acoperite cu stuf ori cu paie, date cu var, prispele date cu humă, gardurile erau din nuiele, sat moldovenesc din anii o mie nouă sute patruzeci.
Tot în anul acesta se auzea că în Basarabia intră tancurile sovietice, în țară se așteptau multe schimbări.
Cetățenii prosovietici, salutau intrarea Armatei Roșii în Basarabia, printre ei erau și Egor cu fratele Vladimir.
Mulți săteni îi priveau cu dojană, intrau în ogrăzi, se ascundeau, însă ei au vrut să-și arate loialitatea față de sovietici, aceia la rândul lor i-au ținut minte și când au avut necesitate de cadre i-au chemat.
Autoritățile sovietice au stabilit mecanismul de curățare a țării de oamenii învățați, intelectuali și alții care îi socoteau periculoși pentru regimul lor.
Egor a fost întărit de sovietici ca președinte al sovietului sătesc al localității, Vladimir era ajutorul lui.
Egor și Vladimir luau parte activă la lichidarea liderilor partidelor politice, foștilor deputați din Sfatul Țării, marilor proprietari, profesori, medici. Aceștia erau calificați drept dușmani ai poporului.
Pe aceste categorii de locuitori sub amenințarea armei și fără explicații îi urcau în vagoane de marfă și îi deportau în condiții îngrozitoare spre Siberia ori Kazahstan. Arestările acestor persoane se făceau de regulă în timpul nopții, uneori ridicau familii întregi.
Egor și Vladimir au fost printre primii membrii al Partidul Comunist, înaintați de sovietici. Viața lor se pornise pe alt făgaș.
Ocupația sovietică a fost întreruptă pentru scurtă vreme în 1941 după ce România se alătură la Germania și declară operațiunile militare de eliberare a teritoriului ocupat de URSS ilegal, teritoriul a fost reîntors României, dar în cele din urmă recăpătat de sovietici în anul 1944.
Din anul 1944 bolșevicii încep să instaureze sistemul ateist, bisericile încep să fie persecutate, slujitorii bisericilor în număr mare sunt arestați, deportați ori chiar împușcați.
La momentul intrării tancurilor sovietice pe teritoriul Basarabiei, mitropolia cuprindea 1090 de biserici parohiale și 30 de mănăstiri. Cea mai mare parte din ele au fost închise, vandalizate, incendiate și distruse. În perioada comuniștilor s-au războit cu biserica în mod barbar, spre distrugerea religiei. Sfintele lăcașe sunt închise, transformate în depozite ori aruncate în aer.
În satul Rândunica se afla cea mai veche și mai mare biserică din localitate, populația venea la slujbă din toate satele vecine.
Biserica era o adevărată operă de artă, cu icoane și obiecte de cult foarte vechi și scumpe. Egor și Vladimir au luat parte la distrugerea bisericii foarte activ. Lumea privea cu groază cum ei aruncau jos icoanele cu sfinți, cum le striveau sub picioare, tot acest vandalism era însoțit cu scoaterea răstignirilor de lângă biserică, de lângă fântâni și de pe marginea drumurilor.
Pe furiș oamenii creștini au dus crucile în cimitirele din sat, o parte din obiecte de cult au fost ascunse datorită oamenilor evlavioși.
Egor avea trei feciori, cel mai mare Alexandru avea douăzeci de ani, era un tânăr frumos, înalt, deștept, el deseori îi reproșa tatălui său faptele lui urâte față de populația locală. Îi reproșa deportările, vandalismul în biserici, achiziția pâinii de la cetățeni în anul 1946, atunci a măturat podurile la săteni ca să dea cât mai multă pâine la stat. Din cauza aceasta era blestemat de oameni, datorită stăruinței lui de a colecta cât mai multă pâine cei mai mulți oameni au murit de foame în satul natal.
Alexandru era băiat bun, dar din cauza tatălui său sătenii se uitau și la el cu ură, fetele fugeau și nu voiau să vorbească cu el, tinerii se fereau.
Într-o zi, a venit distrus din sat și s-a sfădit cu Egor, acela s-a dus, a luat pușca din casă și a vrut să-l lovească din spate pe Alexandru cu patul puștii, dar pușca era încărcată și, cum a apăsat, pușca a împușcat drept în inima sa și Egor a căzut pe loc mort.
Lumea din sat, auzind de cele întâmplate, nu l-a jelit deloc, nici la înmormântare nu au venit. La groapă l-au petrecut soția, copiii și rudele apropiate. Nu a fost la înmormântare nici preoți ca să-i citească prohodul. Tot Egor îi nimicise pe toți.
Mulți în sat au zis: asta este pedeapsa lui Dumnezeu, tare și-a mai bătut joc de lume, și de biserică.
Vladimir, după moartea lui Egor, a fost numit președinte al sovietului sătesc.
El nu era așa de sever cu oamenii ca fratele, dar lumea nu îl stima, amintindu-și de cele petrecute în anii precedenți.
Avea patru fete, nici una nu era căsătorită, deși aveau peste treizeci de ani. Soția din așa motiv deseori punea mâna pe pahar.
Vladimir se străduia să găsească limbaj comun cu sătenii, dar zădarnic.
Într-o zi a fost chemat la centrul raional să dea niște date la comitetul raional de partid, a prezentat darea de seamă și înainte de a porni spre casă a intrat într-o cafenea să cumpere ceva de-ale gurii. La cafenea a întâlnit alt președinte dintr-o gospodărie, au închinat băutură alcoolică, pe urmă fiecare s-a pornit spre casa lui.
Vladimir a urcat în căruță, s-a culcat pe iarbă și căruțașul a pornit spre sat. Drumul era rău, drum de țară cu gropi, cu șanțuri formate după ploi.
Moș Ion nu s-a uitat cum s-a culcat Vladimir, dar el tot drumul s-a lovit cu tâmpla de marginea căruței, din acest motiv Vladimir pe drum a decedat.
Tot satul a rămas șocat, doi frați decedați timp de o lună de zile și nu de boală, dar de moarte năprasnică.
Ca și pe Egor, pe Vladimir l-au înmormântat fără preot, numai cu soția, copiii și neamurile apropiate. Oameni din sat nu au venit și fiecare spunea: acesta iarăși a fost blestemul Celui de Sus pentru faptele lor criminale.
