Paștele Blajinilor s-a modificat mult în ultimii ani. Seamănă mai mult cu o reîntâlnire a rudelor în viață și care sunt stabilite peste hotarele Moldovei. De aici cred că se trage și opulența de a se etala pomeni cât mai scumpe, ajungând ca un ritual sacru milenar să fie transformat în ceva grotesc. În ultimii doi ani parcă, parcă se revine la modestie. Darurile sau pomenile sunt modeste, mesele doldora cu bucate nu au mai fost prezente, iar amintirile cu cei răposați mai des invocate decât discuțiile despre viața bună de acolo și viața grea de aici, din Moldova. Deși pandemia ne-a adus cu sine multă durere, frică, criză economică, neprevăzut, ea cumva ne readuce la rânduielile de cândva, când bunicii mergeau și își pomeneau morții cu o pască și un ou roșu și cu o vorbă bună de cel/cei plecați de printre cei vii.
