Istoria nu e doar ce scrie în cărți — e și ce se șoptește, ce se tace, ce se uită cu teamă sau cu dragoste. Un loc, o clădire, poate duce multă istorie. Dar poate și uita, dacă nu e cineva care s-o spună mai departe. Un sat duce istorie în clopotele bisericii, în poveștile spuse seara pe laviță, în casele care nu se dărâmă pentru că încă își amintesc vocile celor care au trăit acolo. Un astfel de loc plin de istorie este și biserica din satul Hîrcești, comuna cu același nume — o mărturie vie a credinței, rezistenței și dăruirii unei comunități. Istoria de decenii, chiar secole, ne-o spune bibliotecara Valentina Slovineanu.
Începuturile: o biserică din lut și speranță
Se spune că prima biserică a satului a fost ridicată pe la 1760–1770, din lemn și lut, acoperită cu șindrilă, cu o clopotniță în formă de corabie. Nu pe locul celei de azi, ci puțin mai la est. A fost ctitorită de Toma Bejan (1797–1844), pe moșia sa, și purta hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Prin această biserică s-au perindat mai mulți parohi – unii dintre ei, membri ai familiei Bejan, creând aproape o dinastie clericală. „Din 1824 până în 1847 biserica a fost condusă și îngrijită de Eremia Aronov, urmat de fiul primului ctitor Ștefan Toma (1844-1848). Din 1844 biserica a fost păstorită de doi parohi. După părerea unor bătrâni, Ștefan Toma Bejan a ocupat această funcție de la data morții tatălui său, deoarece de la 1827 până la 1844 la fel au fost doi parohi. Conform acestei variante, putem realiza că avea loc întemeierea unei dinastii de preoți – dinastia Bejan. Dacă considerăm preoții din familia Bejan ca dinastie, atunci ultimul reprezentant al acesteia a fost Dumitru Toma Bejan și fratele mai mic al lui, Ștefan Toma Bejan. Acesta a fost preot doar un an (1848 – 1849). Din 1849 biserica a fost condusă de Constantin Handraburov (1849-1855) primul paroh de origine slavă, urmat de Constantin Filipovici (1855-1856). Însă în 1862, din ordinul arhiepiscopului Antonio Socolov, biserica a fost distrusă. Dar nu și credința”, ne spune bibliotecara.
Noua biserică – piatră, rugăciune și durere
Valentina Slovineanu continuă cu istoria așezământului bisericesc: „În 1872 s-a înălțat actuala biserică, în stil bizantin, cu ziduri de piatră și clopotniță pe fațada de vest. Structura interioară — pridvor, naos și altar — s-a păstrat până astăzi. Părintele Ioan Lungu, care a slujit timp de 33 de ani, este una dintre cele mai marcante figuri ale istoriei acestei biserici. El a avut un fecior care a decedat de tânăr. Moartea survenită pe neașteptate a constituit o puternică lovitură pentru părintele Ioan . Pentru a-și aminti mereu de fiu, parohul a hotărât să-l înmormânteze în ograda bisericii, în stânga altarului. La moartea sa, parohul de asemenea a fost înmormântat în ograda bisericii împreună cu soția Zinovia”. Următorii doi preoți n-au avut un rol atât de important pentru biserică, ei fiind doi simpli slujitori. Aceștia au fost Efgraf Mateev (1889-1904) și Nicolae Perevici (1904-1907).
Alexandru Prodan este un alt slujitor al bisericii care pe parcursul slujirii sale la biserica din Hîrcești (1907-1922) a contribuit semnificativ la ridicarea religiozității și culturii generale. El s-a remarcat și prin predarea în școală a religiei, care conform surselor existente, deja la începutul secolului XX constituia o disciplină de bază în școală. Următorul paroh al bisericii din comuna Hîrcești a fost Agecaer Liminovshi. Începând cu anul 1922, biserica a fost condusă de un preot de origine poloneză. Cu toate că biserica nu era condusă de un român, ea a reușit să înscrie progrese, îndeosebi la începutul anilor 40 ai sec.XX, când în întreaga țară se crease o situație dificilă pentru biserică și viața religioasă.
Războiul, focul și renașterea
Dacă până la această perioadă, biserica din comuna Hîrcești era vizitată de populația din satele vecine de la o distanță de până la 10 km, atunci în perioada celui de-al doilea război mondial biserica era vizitată de aproape toată populația județului, ea având o soartă diferită de celelalte biserici ale județului. Pe când celelalte biserici ale județului au fost închise, biserica din Hîrcești a continuat să funcționeze. A fost lovită de gloanțe și jefuită, dar n-a fost închisă.
Sub părintele Tudor Papuc (1945–1987), biserica a fost restaurată complet. Dar în 1982, un incendiu devastator a mistuit totul — altar, picturi, clopote, icoane. Comunitatea nu a cedat. Trei ani mai târziu, în 1985, a început reconstrucția. Biserica a renăscut, cu trei cupole în loc de două, și a redevenit centrul spiritual al zonei.
Prezentul – continuitate și credință
Astăzi, sub slujirea preotului Vasile Dumitraș, biserica este activă, bine întreținută, și continuă să fie sprijin spiritual pentru locuitorii din Hîrcești. Chiar și în timpul pandemiei, slujbele au fost ținute în aer liber, iar clopotele au sunat, ca întotdeauna, chemând la rugăciune.
Apel pentru donație
Biserica din Hîrcești nu este doar o clădire — este o inimă de piatră și rugăciune care bate în ritmul vieții satului. Pentru ca această inimă să continue să bată frumos, e nevoie de ajutor. Orice donație, oricât de mică, este o rugăciune rostită în piatră și va fi întâmpinată cu recunoștință de cei care păstrează vie istoria acestui loc. Dacă vă hotărâți să dați o mână de ajutor, sper că așa are să fie, puteți apela la numerele de telefon: 068895262 (părintele Vasile Dumitraș), 060147738 (Svetlana Balica).
