Farmecul sărbătorilor de iarnă a fost resimțit și la Biblioteca Publică „Dumitru Constantin Moruzi” din cartierul Dănuțeni. Luminițele de pe brad au fost aprinse împreună cu elevii Liceului Teoretic „Ion Creangă”, care au venit cu un program de urături și colinde de Crăciun, acompaniați de profesorul de muzică Andrei Bulancea, de la aceeași instituție. Chiar dacă spațiul mic al bibliotecii s-a dovedit a fi neîncăpător, copiii au reușit să redea o atmosferă plăcută, încălzind inimile și sufletele celor prezenți.
„Sunt bucuros că mă aflu aici, deoarece Primăria municipiului Ungheni are un parteneriat frumos cu această bibliotecă. Vreau să vă felicit pentru șirul de evenimente pe care le desfășurați aici, unde este un spațiu mic, dar aceasta nu vă împiedică să organizați multe evenimente frumoase. Ne bucură faptul că dezvoltați servicii pentru toate categoriile de cetățeni care vă pășesc pragul”, a spus Eduard Balan, viceprimar al municipiului Ungheni.
Ghidați de profesoara Aliona Prepeliță, elevii au interpretat urături și colinde, ce fac parte din tezaurul folcloric al neamului. „Venim de fiecare dată cu mult drag la bibliotecă, căci copiii noștri sunt și cititorii acestei instituții. Avem un parteneriat strâns cu biblioteca, unde participăm la diverse activități”, a menționat ea.
Încântați de farmecul sărbătorilor s-au dovedit a fi și copiii, care de fiecare dată așteaptă cu nerăbdare venirea lui Moș Crăciun. „Îmi plac sărbătorile de iarnă, fiindcă poți să sărbătorești cu familia. Eu, personal, aștept să-mi aducă Moș Crăciun o carte, să ningă și să mergem la săniuș”, a spus Mihaela, elevă la LT „Ion Creangă”.
„Vreau să menționez că biblioteca se conduce după un program de activitate bine stabilit, în care sunt incluse evenimente care au loc pe parcursul anilor și care nu ar fi posibile fără parteneri. Pe marginea evenimentelor remarcabile, desfășurăm diverse activități, însă cele de la sfârșitul anului ne sunt foarte dragi. La fel, dedicată sărbătorilor de iarnă, urmează să fie serata literară, organizată în cadrul «Clubului Femeilor». Aceste lucruri ne reușesc cu implicarea colegelor Lidia Sinighin și Galina Mistreanu, care depun suflet în ceea ce fac”, ne-a declarat Ecaterina Gorea, șefa Bibliotecii „Dumitru Constantin Moruzi”.
Pentru prestația frumoasă, pentru urături și colinde, copiilor le-au fost împărțite dulciuri, iar maturilor le-au fost oferite cadouri și diplome de gratitudine.























