Satul Bulhac îmbătrânește odată cu durerile locuitorilor. Aflându-se la marginea raionului Ungheni, acesta pare a fi uitat de lume și civilizație. Fără drumuri, transport și instituții publice, familiile tinere rămân din ce în ce mai puține.
Din cei aproximativ 200 de locuitori o bună parte sunt bătrâni, pentru care singura sursă de venit este pensia. Unicul avantaj pe care-l mai au bătrânii este un magazin, dar și până acolo le este greu să ajungă, întrucât o parte din ei sunt invalizi, țintuiți la pat sau bolnavi, iar vremea rece îi prinde pe nepregătite.
Dar iată că de o lună de zile în satul respectiv a apărut o frumoasă inițiativă a unui fost băștinaș, Anatol Popovici, actualmente administrator al SRL „Termo-Decor” din orașul Ungheni. Acesta a angajat o familie din localitate, care să-i ajute pe acești bătrăni la treburile casei. Este vorba de familia Robuleț. Membrii ei vor fi salarizați din noiembrie până în aprilie să ajute acești bătrâni. „Pe 1 noiembrie am fost prima data în vizită la bătrânii bolnavi, care au nevoie de ajutor. I-am anunțat despre serviciul nostru și ei au primit vestea cu multă bucurie. Nu le venea să creadă. Imediat au apărut și cererile. Toți au dorit să le tăiem lemne, apoi le-am făcut curățenie, am mai spălat din haine, pentru unii am făcut mâncare, iar pentru alții pur și simplu e îndeajuns să le trecem pragul”, spune Raia Robuleț.
Își purtau chinurile bătrâneții în singurătate
Odată cu înaintarea în vârstă, treburile gospodăriei le-au devenit o adevărată povară, întrucât cei mai mulți dintre ei abia de mai fac câțiva pași. Tăiatul lemnelor sau curățenia este un lucru aproape imposibil pentru cei 12 bătrâni. Povestea Eugeniei Reabaia ne-a impresionat până la lacrimi. Acum câteva luni bâtrânei i-a decedat fiica bolnavă de cancer. Recent i s-a întors și fiul din Rusia cu aceeași maladie necruțătoare. Deși abia de își mai poate purta picioarele, iar vederea îi este din ce în ce mai slabă, dânsa reușește să îngrijească de feciorul său, căzut la pat. „La bătrânețe toți se gândesc că vor fi îngrijiți de copii. La mine este invers. Nu există mai mare durere pentru o mamă, decât să-și îngroape copilul atât de tânăr. Nici eu nu mai sunt în putere. Mă dor picioarele, văd din ce în ce mai greu. Îi mulțumesc domnului că mi-a trimis așa un ajutor în aceste momente. Au venit oamenii și mi-au tăiat lemne, mi-au adus apă”, se tânguiește femeia.
O altă casă, o altă durere. Paulina Tatarciuc singură își îngrijește de 7 luni bărbatul, după ce acesta a suferit o fractură de șold. Medicii i-au dat puține șanșe de a merge din nou. În ultima perioadă diabetul zaharat îl afectează tot mai mult. Abia de mai leagă două cuvinte. Femeia îl îngrijește și spală după el, are grijă de casă și animale. Familia Robuleț i-a sărit în ajutor pregâtindu-i lemnele pentru iarnă și grajdurile animalelor.
Vecina acesteia, care de altfel este și cumnata ei, Lena Tatarciuc, își are și ea durerile sale. Este singură, invalidă de gradul II, fără niciun ajutor din partea nimănui. Dânsa spune că nimeni nu le mai aude durerile. „Toți uită de noi aici. Nu ni s-a oferit nimic nici de Ziua persoanelor în etate, nici de Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități și niciun fel de ajutor social nu am primit. Abia de putem împărți pensia pentru cele necesare. Noroc de acești oameni, care vin și ne mai deschid poarta, ne ajută la treburile casei”, s-a arătat mulțumită bătrâna.
Vasile Reaboi, socrul donatorului pentru această cauză nobilă, spune că este o frumoasă inițiativă din partea ginerelui său. Întrucât și el este unul din beneficiari, dânsul menționează că ajutorul îi este mai mult decât necesar. El are dureri la coloana vertebrală, nu se poate apleca și merge greu. Până acum plătea el pe cineva, care să-l ajute la treburile gospodăriei. Acum este mai liniștit.
Suferinţa oamenilor îi macină sufletul
Inițiatorul actului de caritate spune că și-ar dori foarte mult că toți acei care au afaceri profitabile și care au cât de cât un venit să se gândească și la cei nevoiași. Până la urmă o mie și jumătate de lei pe lună nu este o avere, dar cu acești bani dânsul a reușit să ofere o mână de ajutor în gospodăriile bătrânilor invalizi, bolnavi și chinuiți de durerile bătrâneții. Dânsul spune că profitul firmei sale nu este mai mare decât cel al altor antreprenori, dar dacă fiecare din ei s-ar gândi măcar din când în când să facă astfel de gesturi, cu siguranță că am trăi într-o lume mai bună. „M-am simțit același om și atunci când am avut 500 de lei în buzunar, și atunci când am avut 1000, starea mea de bine nu depinde de banii care îi am, ci de respectul care-l primesc de la cei din jurul meu. Mă simt împlinit sufletește știind că sunt apreciat de cei din jurul meu, atunci când mă aflu în fața lor, dar și atunci când mă întorc cu spatele. Am trăit în acest sat 3 ani de zile, îi cunosc pe oamenii de acolo și vreau să le fiu un sprijin la bătrânețe”, a menționat Anatol Popovici.
