„Cei care nu-și amintesc trecutul sunt condamnați să-l repete”, scria filosoful George Santayana. Numai în sec. XX, Europa a suferit tragedia celor două războaie mondiale. Liderii europeni cu viziuni pentru o pace durabilă, au construit Uniuni și Alianțe pentru menținerea păcii. Bazându-se pe principii democratice, a statului de drept, respectării drepturilor omului, în același timp au dat uitării pericolul de violență imperialistă. Iată că în primele decenii ale sec. XXI au apărut focare de război. Președintele Germaniei F-W Șteinmer bate alarma: „ordinea mondială intră „într-un bârlog de tâlhari”, în care cei fără scrupule iau tot ce vor”… Răpirea Crimeii și a Donbasului, încălcarea suveranității Venezuelei, amenințări asupra Groenlandei ș.a. Se prăbușesc valorile create cu mult efort. În această avalanșă mondială, unde se va găsi R. Moldova? Veniți cu viziuni!



















