Balustrada unui balcon de la etajul opt al unui bloc de locuit de pe bulevardul Decebal nr.5 din capitală s-a prăbușit în seara zilei de miercuri, 8 iunie. La fața locului, pentru înlăturarea riscului, au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, s-a reușit demolarea și înlăturarea balustradei, pentru a nu crea prejudicii și a evita riscurile pentru oameni. În urma incidentului nicio persoană nu a avut de suferit.
Solicitat de IPN, pretorul sectorului Botanica, Boris Prepelița, a menționat că este la fața locului și așteaptă experții să se pronunțe. Semne că balustrada poate să se prăbușească au fost. Administrația blocului trebuia să bată alarma. În privința acțiunilor viitoare, se va lua o decizie după expertiza care se va face, a adăugat pretorul.
În anul 2014, pe strada Coca din sectorul Buiucani, doi bărbați din capitală au avut de suferit după ce balconul de la etajul şase, la care se aflau, s-a prăbuşit. Unul dintre bărbați a ajuns în stare gravă la spital. După acest incident, la nivelul Preturii sectorului Buiucani a fost creată o comisie de inspectare, iar gestionarii au fost obligați să efectueze analiza balcoanelor tuturor blocurilor de locuit.