Imposibilitatea multor femei de la noi de a se angaja în câmpul muncii și lipsa unui loc de lucru pentru soții lor le determină în mare parte pe multe din acestea să ia decizia de a pleca peste hotare ca să-și asigure financiar familia. Deși le este destul de greu să-și lase totul, acestea pleacă pentru un trai mai bun. Au făcut-o și o fac în continuare multe femei de la noi.
Irina, o locuitoare a orașului Ungheni, povestește că i-a fost destul de dificil să se hotărască să plece tocmai în America, peste ocean: „Am obținut cu mare greu viza, dar într-un final aceasta s-a întâmplat până la urmă. Având-o la mână, ea îmi permite să muncesc acolo 10 ani la rând. Lucrez de acum al treilea an. Mi-a fost foarte greu de la început să-mi las copiii și nepoții. Am pășit cu lacrimi în ochi pe treapta avionului prima oară, aflându-mă cu necunoscutul în față. Nu m-am angajat îndată, pentru că a trebuit să umblu pe la agenții să-mi găsesc un loc de lucru. Până la urmă am ajuns să muncesc într-o familie, unde am îngrijit de 4 copii. Trei erau de școală, iar unul de doar două luni. Pe cei trei trebuia să-i duc la plimbare, să le organizez distracții, să am grijă de ei, iar celui mic să-i schimb scutecele, să-l legăn noaptea. Aș vrea să spun că chiar dacă câștigi un ban acolo, străinătatea te macină cu totul”.
Raisa, o altă inerlocutoare, afirmă că a lucrat 15 ani peste hotare. A îndeplinit diferite munci. Spune că a rezolvat problemele familiei, dar și le-a complicat pe ale sale: „Am fost și numită cu diferite cuvinte și înjosită. Am plâns, dar o luam de la început de fiecare dată. În Italia muncesc multe femei de ale noastre. Deseori suntem numite badante, privite de ei cu superioritate. Dar nu acest lucru mă deranjează cel mai mult. Mă doare că cei de acasă au nimerit în diferite probleme, pe care tot eu trebuie să le rezolv. În fiecare an când revin acasă, fac câte un tratament, căci peste hotare este foarte costisitor. Acolo duci lipsă de comunicare, te stresezi, iar aceasta se răsfrânge foarte mult asupra stării psihologice. Deși unele femei se plâng de soarta pe care le este dat s-o înfrunte, unele doamne spun că au avut puțin noroc, nu sunt etichetate, exploatate, ci din contra, sunt primite bine și agreate în familiile în care muncesc”.
Eugenia din satul Cornești menționează că este psiholog de profesie și a muncit un timp în domeniu acasă. Salariul pe care-l primea însă nu i-a permis să rezolve problemele familiale și a decis să plece: ”Muncesc în mai multe locuri. Am însușit limba, fapt ce mi-a permis să lucrez și ca traducător. De la început am îndeplinit munca de îngrijitoare de bătrâni, am spălat chiar și veceuri, am fost și eu numită badantă, dar le-am depășit pe toate”.
De multe ori femeile care pleacă la munci peste hotare, după cum spun specialiștii, se aleg cu sechele serioase, fiind expuse la diferite situații acolo. ”Deseori la Centrul de sănătate mintală din Ungheni vin doamne cu stări depresive, stări de anxietate, de conflict cu rudele apropiate. De obicei, acestea invocă că se simt singure, rudele nu au nevoie de ele și așteaptă doar bani. Mai spun că acolo sunt înjosite. Pentru a le reabilita ele sunt consiliate de noi, le indicăm tratament antidepresiv. Din practică e cunoscut că cele care muncesc mai mult peste hotare au o mai mare rezistență. Aici își spune cuvântul și nivelul de inteligență a persoanei. Cele care cunosc limba, își știu drepturile, se mai apără, viața lor este altfel. Cele cu un nivel mai jos de inteligență sau care pleacă pentru prima dată, nu știu bine limba, acelea au mai mari riscuri să nimerească în condiții nesatisfăcătoare. Tare des aud cum unele din ele spun că au venit să-și controleze starea de sănătate, dar de fapt se observă că nu se simt bine sufletește. Acolo unde familia e bună, soțul înțelege situația și are grijă de familie, atunci și despărțirea nu este atât de tragică. Cel mai des greutățile apar când se duc să înlocuiască pe cineva pe o perioadă scurtă de timp. Fiind cu necunoscutul în față, nimeresc în diferite situații dificile. Uneori chiar ai noștri între dânșii se înjosesc reciproc, concluzionează medicul psiholog Mariana Balmuș.
La fel, potrivit dânsei, multe din femei, trecând reabilitarea psihologică, privind la lucruri cu alți ochi, decid să mai plece, altele spun că nu o vor face pentru nimic în lume.
