L-au tras de mâini, urechi și chiar de fund ca să-l aburce în fotoliu și să-l folosească când le trebuie, iar când nu – nici să-i știe prezența nu mai vor. Iar el ba este, ba nu-i. Când este, se joacă cu focul, se ”diorghăiește”, iar când nu-i – atunci ori e plecat prin țări arabe, deși miile de sirieni chipurile veneau acum un an în sprijinul altcuiva, ori se avântă în petreceri – cumetrii, vânâtorii, ”guleaiuri” prin beciuri împărătești. Păi, ce-i mai rămâne să facă în afară de a se juca cu tinichelele și a se stropși în lumea virtuală a internetului. Moldoveanul nostru-i ca un copil: ascultă cu gura căscată povești cu feți-frumoși și sfarmă-piatră sau crede cu naivitate că tot ce e auriu şi străluceşte este aur.
