În anul 2012 Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor unite a proclamat data de 21 martie Ziua Internaţională a Pădurilor. Cu această ocazie în această zi un grup de cetăţeni din satul Cetireni au salubrizat o porţiune de pădure din preajma satului.
Conservarea şi dezvoltarea tezaurului forestier este o şansă în plus pentru noi şi generaţiile care ne urmează, deoarece pentru a supravieţui pe lângă hrană suficientă şi produse industriale, va fi necesar şi un mediu sănătos, aer curat, apă potabilă de bună calitate, soluri stabile şi fertile. Sub acest aspect pădurea trebuie considerată nu doar ,,fabrică de lemn’’ ci şi de oxigen, depozit de apă, scut al solurilor, păvază a culturilor agricole. Poluarea mediului afectează grav calitatea vieţii, de aceea acţiunile de evitare a pericolului care ne ameninţă trebuie să fie comune, a tuturor. Astfel, la data de 21 martie, un grup de cetăţeni de bună credinţă, la iniţiativa pădurarului V. Racoviţă, om cu o dragoste şi dăruire deosebită pentru pădure, au participat la o acţiune de colectare a deşeurilor aruncate de oameni la marginea pădurii din preajma satului. Pe parcursul a câtorva ore s-au colectat în jur la 80 de saci de gunoaie de tot felul: cutii, ambalaje, pungi de polietilenă, PET-uri, sticle, scutece, încălţăminte, haine, resturi de la reparaţiile moderne ale caselor ş.a.
Cu regret oamenii nu conştientizează importanţa rolului-cheie a pădurilor în lupta împotriva schimbărilor climatice, contribuţia lor la menţinerea echilibrului de oxigen, de dioxid de carbon şi a umidităţii din aer. Nimănui nu-i place că iarna şi vara nu sunt precipitaţii îndeajuns, că diferenţa temperaturilor de noapte şi zi sunt enorme, că solul nu mai rodeşte ca altă dată fără fertilizanţi, că fructele şi legumele fără tratare chimică nu se dezvoltă, că animalele şi păsările la fel nu pot fi crescute natural, că a crescut ameninţător numărul cazurilor de boli netratabile. Dar toate aceste şi multe altele, dragi conaţionali, este urmarea nesăbuinţei omeneşti. Natura – mamă ne pedepseşte. Nu-mi închipui cât va mai rezista, cât ne va mai tolera ,,sălbăticia’’?
În familia noastră când eram mici se crease o tradiţie ca în fiecare duminică ori sărbătoare să mergem la pădure, era iniţiativa tatălui care ne aduna mai toţi copiii din mahala şi ne plimba. Primăvara la cules de flori şi frunze de leurdă, vara la ciuperci, flori, răcoare şi tril de păsări, toamna la ciuperci de asemenea şi fructe de coarne dulci-acrii, măceş, iarna la săniuş şi contemplare a veşmântului alb şi pufos de zăpadă. Era frumoasă pădurea în toate anotimpurile şi nimeni altul decât tata nu ştia mai bine toate cărările, toate poienile cu cele mai frumoase flori, toate locurile cu cele mai delicioase ciuperci, cu copacii de corn cu cele mai aromate şi măşcate fructe, cu tufari de măceş şi plante medicinale. Colindam pădurea în lung şi-n lat şi nu vedeam defel deşeuri aruncate, chiar parcă ne sfiam să lăsăm în pădure ceva din ce aveam cu noi, duceam totul acasă. Unde a dispărut pădurea copilăriei mele? Or atunci oamenii nu făceau reparaţii, nu făceau curăţenie prin curţi, nu creşteau copii, nu beau apă din sticle?
Zicea cineva dintre noi (cei ce salubrizam) că pe viitor nu vor mai fi deşeuri în pădure pentru că autorităţile locale au încheiat un contract cu Întreprinderea Mixtă AVE Ungheni, care ne livrează tomberoane pentru colectarea gunoiului din gospodărie. Oare să fie aşa? Sperăm!
