Compania Avia Invest, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău, precizează că suma de peste 22 de milioane de lei, prezentată de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) ca fiind datorie a Avia Invest, este de fapt o parte din penalități rezultate din datoriile istorice ale companiei Air Moldova, încă din perioada în care era în gestiunea statului, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Facebook a Aeroportului Internațional Chișinău se precizează că datoriile Air Moldova către Avia Invest au determinat rețineri de plăți către AAC, iar investitorul aeroportului este obligat acum, „într-o perioadă de criză profundă, să plătească penalități peste penalități pentru gestionarea frauduloasă a unei companii aeriene de către stat”.
Potrivit Avia Invest, suma datoriei a fost achitată integral către AAC, inclusiv și o parte din penalități, iar executarea silită a penalităților rămase, într-o perioadă de criză, „este lipsită cel puțin de bun simț” și denotă „intenții deloc binevoitoare” către compania Avia Invest.
Compania susține că sechestrele aplicate de autorități pe conturile Avia Invest au adus la imposibilitate de a achita salariile la peste 600 de angajați, în condițiile unei crize sociale și economice fără precedent pentru Republica Moldova.
AAC preciza într-un comunicat de presă difuzat miercuri, 6 mai, că Avia Invest înregistrează o datorie restantă față de Autoritatea Aeronautică Civilă de peste 22,3 milioane de lei. Autoritatea a solicitat intentarea dosarului de executare.