Sunt persoane văzute, poartă haine scumpe, sunt deţinătorii unor locuinţe frumoase, ale unor automobile moderne. Ei sunt conducători ai instituţiilor de stat din raionul Ungheni, instalaţi în post de către alegători pentru a soluţiona problemele cetăţenilor şi a le face viaţa mai uşoară. Cât de uşoară însă este viaţa lor, a acestor funcţionari şi demnitari plătiţi din haznaua statului, adică a noastră, a tuturor, vom încerca să înţelegem din averea pe care ei o declară. Ce venituri au obţinut în anul 2014 şi 2013 şi ce proprietăţi deţin, aflăm în rândurile care urmează.
Consiliul Raional Ungheni
Preşedintele raionului Ungheni, Iurie Toma, este unicul dintre conducători care şi-a postat declaraţia de venituri şi proprietăţi pentru anul 2014 pe site-ul instituţiei pe care o conduce. Potrivit acestui document, în anul precedent, la locul de muncă, dânsul a ridicat 107663,40 lei, mai puţin decât în anul 2013, când salariul total a constituit 110013,91 lei. Totodată, a mai stipulat că a înregistrat venituri în sumă de 136696 lei din deţinerea cotei părţi în capitalul social al societăţii comerciale. Aceleaşi loturi pomicole, trei la număr, declarate în anii precedenţi, le găsim şi în anul 2014, două fiind dobândite în anul 2007, deţinând 50 la sută, şi unul cumpărat în anul 2011 al cărui proprietar deplin este.
Iurie Toma mai deţine două locuinţe în oraşul Ungheni. Este vorba de casa de locuit cu suprafaţa de 172,2 m. p., estimată la valoarea de 469596 lei, şi un apartament cumpărat în anul 2004, având o valoare de 37659 lei. Preşedintele deţine 50 la sută din ambele bunuri imobile.
În anul 2014 Iurie Toma şi-a procurat în leasing un automobil nou-nouţ – KIA Sorento, care a costat mai mult de jumătate de milion de lei, mai exact 522500,33 de lei. Automobilul deţinut anterior era de aceeaşi marcă – KIA Magentis, produs şi cumpărat în anul 2008 în leasing la preţul de 323520 de lei.
În acelaşi document e mai stipulat că deţine acţiuni în valoare de 160 de lei la o companie de asigurări. 25% reprezintă cota parte într-o societate comercială, a cărei domeniu de activitate este comerţul cu benzină. Valoarea de cumpărare este de 164600 lei.
Petru Langa, vicepreşedinte al raionului, a declarat că în 2013 a obţinut un venit de 105203,58 lei la locul de muncă. Totodată a mai stipulat şi suma de 632 de lei pe care i-a dobândit în calitatea sa de preşedinte al unei comisii. Familia sa deţine un teren intravilan, cu o suprafaţă de 517 m. p. procurat în anul 2005, estimat la 7887 lei. În declaraţia de avere pentru acel an a inclus şi casa din oraşul Ungheni cu o suprafaţă de 131,9 m.p, având o valoare cadastrală de 169513 lei. Pe numele familiei sale este înregistrat şi o societate comercială, care prestează servicii, fiind dobândită prin moştenire. Vicepreşedintele avea şi datorii, un credit contractat în anul 2012, scadent la finele anului 2013.
Vicepreşedinta raionului Iulia Pancu, în 2013, la locul său de muncă a ridicat un salariu mai mare decât colegul său – 114728,25 lei. Dânsa mai predă ore la Liceul „Vasile Alecsandri” din oraşul Ungheni, din această activitate a adunat 8941,24 de lei. În document e stipulat că familia sa deţine doar un automobil Toyota, cumpărat în anul 2005 cu 370 de mii de lei. Totodată a mai declarat că are un cont bancar, deschis în anul 1998, dar şi datorii din urma contractării unui credit, scadent în 2023. În declaraţia de avere, vicepreşedinta nu a stipulat dacă ar avea vreo locuinţă.
Primăria Ungheni
Familia lui Alexandru Ambros, primarul de Ungheni, deţine trei apartamente în oraşul Ungheni. Cel puţin aceasta reiese din datele indicate în declaraţia de venituri şi proprietăţi pentru anul 2013. Toate trei imobile au fost procurate în anii 1998-2000. Mai are şi două automobile: Opel Cadet, anul fabricaţiei 1990, estimat la 19 mii de lei, şi un Hyundai, procurat în anul 2007 cu 190 de mii de lei. Alexandru Ambros a ridicat un salariu de 88572,63 lei din activitatea de primar, 29370 de lei – pensie şi 170 de mii de lei au constituit dividendele din cota parte deţinută în SRL „Aledex-Info”, companie a cărei director este soţia sa, Svetlana. De notat, potrivit declaraţiei de avere, Alexandru Ambros a figurat ca fondator al acestei companii până în anul 2007, când a devenit primar al Ungheniului.
Un venit de 82609,46 lei, în anul 2013, a obţinut viceprimarul Eduard Balan. Familia sa deţinea un Opel Cadett, fabricat în anul 1985 şi estimat la 8000 de lei. Conform documentului, automobilul a fost moştenit. Totodată nu a menţionat dacă are în proprietate vreo locuinţă. De notat, în anul 2012, pe numele său a fost deschis un cont bancar. Apoi în anul 2013 a mai deschis alte două conturi bancare.
Un venit mai mic, din salariu, a obţinut viceprimarul Cristofor Codreanu. Dânsul a ridicat în anul 2013 la locul său de muncă 79315 lei, iar în calitate de consultant financiar la o companie de asigurări a primit 30293,90 lei. În declaraţia de avere a menţionat că familia sa deţine un teren cu o suprafaţă de 1,5219 ha, procurat în anul 2004 cu 18998 lei. Casa în care locuieşte familia sa are o valoare cadastrală de 133966 lei, deşi suprafaţa indicată este de doar 40,3 m.p. Viceprimarul Codreanu a stipulat că deţine un automobil VAZ 2101, fabricat în 1986 și estimat la 2800 de lei. Potrivit documentului, în anul 2011 dânsul a contractat un credit, scadent în anul 2018.
Salariul obţinut la locul de muncă de către al treilea viceprimar al oraşului Ungheni, Dumitru Radu a constituit 85222,13 lei, iar pensia – 16800 de lei. În declaraţia de venituri şi proprietăţi, Dumitru Radu a indicat că deţine două terenuri, unul dobândit în anul 1987 (vilă), cu o suprafaţă de 0,19 han şi un alt teren, cu o suprafaţă de 0,42 ha, procurat în anul 2010. Mai deţine şi un apartament de 67 m. p., un garaj de 24 m. p., ambele obţinute în urma privatizării. Valoarea automobilului Volkswagen Jeta 2, din anul 1987, este de 20 de mii de lei.
Oficiul Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat
Natalia Rotaru, şefa oficiului, a declarat că în anul 2013 a obţinut un venit la locul de muncă în valoare de 110757,57. A mai înregistrat şi un venit în urma depunerilor bancare la o instituţie financiară. A notat şi indemnizaţia de ales local – 129,73 lei.
Pe numele Nataliei Rotaru este înregistrat un apartament de 100 m.p., dobândit în anul 2006, valoarea cadastrală fiind de 120808 lei. În anul 2013 şi-a deschis un cont bancar. Cert e că şi are de întors datorii bancare, creditul fiind contractat în anul 2006, scadent în 2016.
Procuratura Ungheni
La locul său de muncă, procurorul raionului, Eduard Florea, a acumulat în anul 2013 suma de 113447 de lei. În declaraţia de venituri şi proprietăţi a indicat că deţine un singur teren agricol, moştenit în anul 2006. Are o suprafaţă de 1,75 ha. Familia sa, în 2013, avea trei apartamente, dobândite în anii 1992, 1995, 2009, precum şi două automobile, unul VAZ 2108, din 1997, şi altul Nissan Path Finder, din anul 2006. În declaraţia de avere mai figurează şi patru conturi bancare, două dintre care sunt conturi de salariu, unul deschis în anul 2010, pe numele lui Eduard Florea, şi altul în 2012, pe un alt membru al familiei. Alte două depozite bancare au fost deschise în anii 2005 şi 2012.
Judecătoria Ungheni
În anul 2013, preşedintele judecătoriei, Vasile Şchiopu, la locul său de muncă a ridicat un salariu total de 88497 lei. Dânsul a indicat că în perioada în cauză a mai primit pensie în sumă de 28504,92 lei, precum şi 1643,46 euro drept grant la credit. În anul 2001 familia sa a procurat două terenuri intravilane, cu o suprafaţă de 600 m.p. Locuinţa familiei Şchiopu, inclusă în declaraţia de avere, are o suprafaţă de 146,9 m.p., estimată la suma de 176208. Pe numele judecătorului mai este înregistrat şi automobilul Volkswagen Pasat, fabricat în anul 1996 şi procrat în 2005, având o valoare de 50 de mii de lei. Dânsul are şi datorii la bancă, scadente, prima în 2015, a doua în 2018.
Inspectoratul de Poliție al raionului Ungheni
Iurie Derenev, şeful inspectoratului, în 2013, la locul de muncă, a avut un venit de 80792 lei. Totodată beneficiază de indemnizaţie de participant la conflicutul armat din Transnistria – 1200 de lei. Familia Derenev deţine şase loturi, intravilane şi extravilane, dobândite în anii 1990-1998, cu o suprafaţă în 0,12-0,18 ha amplasate în primăriile Valea Mare, Morenii Noi, Zagarancea. Patru loturi sunt înregistrate pe numele lui Iurie Derenev.
Are înregistrate şi două locuinţe. Casa are o suprafaţă de 120 m. p. şi o valoare cadastrală de 160 de mii de lei. În anul 2012 lui Iurie Dereneu i-a fost repartizat un apartament de serviciu cu o suprafaţă de 39,7 m.p. Tot pe numele său mai figurează şi automobilul Skoda Octavia, anul fabricării 2003, procurat în 2013, şi un card de salariu, deschis în 2010.
Inspectorul şef are şi datorii creditoare, contractate în anul 2012, scadente în 2015.
Ghenadi Mitriuc, deputat în Parlamentul R. Moldova
Începând cu anul 2014, Ghenadi Mitriuc este nu doar om de afaceri din Ungheni. Dânsul a ocupat un fotoliu în Parlamentul R. Moldova, din partea Partidului Socialiştilor. Potrivit declaraţiei cu privire la venituri şi proprietăţi, socialistul deţine trei întreprinderi: SLR „Rincor-Prim”, care oferă servicii de transport pasageri, SC „Total-Info” SRL, desfăşoară activităţi de testare tehnică, comerţ şi Întreprinderea Individuală „Ghenadi Mitriuc”, care a menţionat că nu activează.
Din exercitarea funcţiei de director al SRL „Rincor-Prim”, Mitriuc a indicat un venit de 44908,79 lei. Dânsul a mai exercitat şi funcţia de consilier orăşenesc Ungheni şi a fost remunerat cu 700 de lei per şedinţă. Totodată a înregistrat venituri din vânzarea a două mijloace de transport: unul în valoare de 62300 lei şi altul de 83700 lei. De notat, Ghenadi Mitriuc primeşte lunar câte 100 de lei, drept indemnizaţie de participant la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei R. Moldova.
Deputatul deţine şapte terenuri în Ungheni şi unul forestier. Mai are un apartament în Ucraina, regiunea Odessa, raionul Cetatea Albă. La Ungheni are o casă de locuit, un spaţiu comercial/producţie, un garaj, altă avere imobilă.
În declaraţie se indică şi faptul că familia lui Mitriuc deţine 8 autoturisme: patru automobile Mercedes 213 CDI, 307 D, 315 CDI, ML 320 CDI, Volkswagen Passat, Peugeot 230 L, Volkswagen Golf şi o rulotă Helmut Knaus. Conform documentului, deputatul are credite. Unul e scadent în anul 2019, altul în 2023.