Dacă în instanțele de judecată comună examinarea litigiului poate dura și câțiva ani, în curțile de arbitraj procedura este mult mai rapidă și nu depășește câteva luni. Despre aceasta și alte avantaje ale procedurii arbitrale s-a vorbit într-o conferință de presă la IPN, prilejuită de constituirea Curții de Arbitraj a municipiului Chișinău.
Președintele Curții de Arbitraj a municipiului Chișinău, Alexandru Țelihov, a menționat că arbitrajul presupune și costuri reduse. Taxele percepute sunt mai mici decât în instanțele de stat. Iar pentru că decizia emisă de Curtea de Arbitraj este definitivă, nu se cheltuiesc bani și timp pentru proceduri de contestare.
La Curtea de Arbitraj, părțile vizate în litigiu decid independent numărul de arbitri care vor examina cauza, mersul procedurilor, mecanismul de numire a arbitrilor. Arbitru poate fi orice persoană fizică care şi-a dat consimţământul să arbitreze şi care, după părerea părţii în cauză, este competent în a soluţiona litigiul. Există posibilitatea alegerii în calitate de arbitri a unor specialişti în domeniul juridic sau a altor persoane competente de încredere.
Președintele Curții de Arbitraj a municipiului Chișinău a mai spus că părțile pot alege și sistemul de drept în baza căruia se va examina litigiul. La fel, sunt libere să stabilească limba sau limbile procedurii arbitrale, precum și locul dezbaterilor. Toate alegerile se fac astfel încât să se asigure o neutralitate, să nu fie avantajată sau dezavantajată niciuna dintre părți.
„Mecanismul de justiție arbitrar este un fel de soluție anticorupție, pentru a preveni acțiunile incorecte”, a menționat Alexandru Țelihov.
În comparație de judecătoriile, unde ședințele sunt publice, la Curtea de Arbitraj dezbaterile asigură principiul de confidențialitate. Documentele, deciziile nu se publică, iar prin aceasta părțile contează pe protecție suplimentară în fața potențialilor concurenți. „Procesul de examinare a litigiilor trebuie să fie nu doar confortabil juridic, dar și pur omenesc”, a mai spus Alexandru Țelihov.
Președintele asociației obștești „Asociația de Arbitraj din Republica Moldova”, Valentin Vizant, menționează că arbitrajul este o alternativă a sistemului judiciar. Instrumentul permite dezbaterea oricărui tip de litigiu între companii și persoane fizice etc. „În opinia noastră, este cel mai efectiv instrument pentru a face dreptate în Moldova și peste hotare”, a spus Valentin Vizant.
„Toți cei care nu sunt indiferenți și își doresc ca în Republica Moldova justiția să fie ridicată la nivelul la care se cuvine, suntem gata să contribuim”, a mai spus președintele Asociației de Arbitraj din Republica Moldova.
La Curtea de Arbitraj Chișinău, pe lângă arbitrii delegați de părți, va fi disponibil un soft pentru alegerea aleatorie a celui de-al treilea arbitru. Curți de arbitraj vor fi create și la Bălți, Cahul și în UTA Găgăuzia.