Vreau să vă spun ce văd eu în luna august în țara în care se trăiește bine. Văd mame, de cele mai multe ori mame și nu tați, cu copii. Unii dintre acești copii sunt triști, alții emoționați din motiv că pășesc poate pentru prima oară pe străzile Ungheniului, iar ai treilea îmbrăcați modest, dacă nu chiar sărăcăcios.
Asist uneori fără să vreau la negocieri dure, grele, dureroase dintre părinți și copii. Primii nu au destui bani ca să le cumpere ceea ce vor odraslele, iar prâslele fac isterie adevărată că vor să fie în trend cu colegii lor, ai căror părinți sunt plecați peste hotare și le trimit bani doar pentru a compensa lipsa de lângă ei.
Alteori văd câte o femeie necăjită la vreo tarabă în piață, scoțând portofelul cam jerpelit de pe undeva tocmai tremurând din motiv să nu o vadă hoții de buzunare, care se înmulțesc în această perioadă și să i-l fure.
Altele numără banii de zeci de ori de parcă nu le vine a crede că acolo au rămas doar câțiva lei. Îi spun caseriței că nu au de unde achita un oarecare produs. Aceasta cu aere strigă înțepată la omul de la pază: „Anularea!”.
Mai văd comercianți în acest august din țara în care se trăiește bine. De toate caracterele. Mai băgăreți, mai cicălitori, mai mofturoși, mai aroganți, mai binevoitori, dar toți cu marfă la prețuri astronomice pentru bieții părinți ai copiilor de la sate și uneori chiar și de la orașe.
Tot acum îmi atrag atenția și profesorii. În această perioadă se organizează diferite seminare. Vin la Ungheni, că așa li se cere, dar și e necesar pentru că se începe un nou an școlar. Însă, când te uiți la unii din ei, te apucă jalea. Un simplu ceai ca să-l servească într-un oarecare local modest e prea scump! Au ajuns să compare prețul acestei băuturi cu munca lor în gospodărie, a unui litru de lapte care-l vând la piață, cu crescutul unei vaci… Ei nu compară costul acelui ceai cu munca lor pe tărâmul pedagogic, pentru că unii au mai mult venit de la o vacă decât din slujba de dascăl.
Iată la ce am ajuns! Părinți numărându-și fiecare bănuț, copii mult prea triști pentru vârsta lor, învățători câștigându-și existența din orice altceva decât din munca de pedagog… Atât e de lungă și dureroasă această listă!.. Unii își iau lumea în cap și pleacă din țară, când această listă îi afectează prea mult, aproape până la sânge, alții își varsă amarul din suflet în băutură, ai treilea îndură toate presiunile unui șef dintr-un anumit partid doar pentru a-și păstra locul de muncă și ca la sfârșitul fiecărei luni să primească acel salariu mizer, să întindă „rezina” existenței sale și a familiei până la un nou termen când i se va remunera munca. Dar mai sunt din acei care trăiesc bine, pentru că atunci când deschid TV-ul, ei văd numai știri pozitive.
